Târgul de Turism al României între 14 și 17 noiembrie, la Romexpo

0
63

Ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României va avea loc între 14 şi 17 noiembrie, la Romexpo, în pavilionul B1, potrivit unui comunicat al complexului expoziţional remis, luni, AGERPRES. Printre expozanţii tradiţionali ai manifestării se numără agenţii de turism, tour-operatori, dar şi zone turistice din România prin intermediul administraţiilor publice locale, asociaţiilor de turism, oficiilor de turism, consiliilor judeţene şi primăriilor.

Anul acesta se vor întrece în oferte de vacanţă peste 230 de firme expozante din 16 ţări: Albania, Austria, Bulgaria, Franţa, Grecia, Ungaria, India, Israel, Italia, Japonia, Republica Moldova, Palestina, România, Sri Lanka, Turcia şi Ucraina. Gradul de internaţionalizare de 21% a târgului demonstrează interesul crescut şi deschiderea companiilor externe care activează în domeniul turismului faţă de pasionaţii români de călătorii şi încercarea de a-i atrage pe aceştia către destinaţii de vacanţă consacrate sau nou intrate în circuit.

Reprezentanţi ai consiliilor judeţene, oraşelor şi comunelor din România vor face cunoscute în cadrul târgului tradiţiile, obiceiurile şi frumuseţile meleagurilor autohtone. Consiliile judeţene din Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Neamţ, Suceava şi Vâlcea le propun vizitatorilor activităţi şi locuri pentru sărbători de iarnă în stil tradiţional românesc, iar reprezentanţii oraşelor Băile Felix, Botoşani, Braşov, Constanţa, Dorohoi, Mangalia, Piatra Neamţ, Piteşti, Suceava, Târgu-Jiu şi Techirghiol şi ai comunelor Dobrosloveni, Molivisu, Tătăruşi, Tupilaţi, Turia completează oferta cu atracţii locale specifice.

Cei interesaţi vor găsi aici cele mai bune oferte pentru vacanţe la schi în Europa: Austria, Italia, Elveţia, Bulgaria; tarife reduse pentru sejururile în destinaţiile preferate de români pentru vacanţa de vară: Grecia, Turcia, Egipt, Tunisia, Spania, Bulgaria, dar şi litoralul românesc; circuite pentru explorarea Americii de Nord, Americii de Sud, Australiei şi Asiei; reduceri speciale şi surprize la rezervare pentru excursii în destinaţii exotice, precum Thailanda, Maldive, Republica Dominicană, Cuba, Mexic, Bali, Mauritius, Seychelles sau Zanzibar.

Mai sunt scoase la vânzare circuite pentru grupuri mici în destinaţii de excepţie din jurul lumii, inaccesibile însă turismului de masă, precum Laos, Vietnam, Cambodgia, Costa Rica, Botswana sau Uganda, pelerinaje în locuri atinse de istorie şi spiritualitate, oferte pentru turism medical şi vacanţe spa&wellness, reduceri la călătorii cu trenul sau cu avionul şi sisteme de rezervări online.

După ce şi-au achiziţionat vacanţa mult dorită, vizitatorii vor putea participa la diferite evenimente conexe cum ar fi conferinţe, seminarii şi momente artistice.

Printre cele mai importante evenimente dedicate publicului specialist organizate la ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României se numără: seminarul „Dezvoltare şi promovare turistică în judeţul Dâmboviţa” – Academia de Studii Economice prin Facultatea de Business şi Turism, ediţia a II-a a evenimentului „Infuzia de Business” – Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România, Seminarul de conformare cu normele de concurenţă pentru agenţiile de turism – Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, seminarul „Adaptarea activităţii ghidului la tendinţele din turism” – Federaţia Naţională a Ghizilor din Turismul Românesc şi conferinţa „Turismul responsabil în România: poveştile noastre” – Fundaţia Amfiteatru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here