Colțul Mihaelei. Toporași la mijloc de noiembrie

0
1055

E mijlocul lui noiembrie, dar natura e într-un amestec de stări și de culoare. Copacii au trecut de la verde la galben și chiar la roșu sau cărămiziu, iarba e pe alocuri încă de un verde crud, dar la doi pași distanță e aurie și uscată. Nu știi prea bine cum să înțelegi faptul că dimineața ești forțat să porți haine groase iar la prânz ajungi să vezi pe stradă oameni purtând tricouri cu mânecă scurtă.
Retrase inițial spre hibernare, multe plante s-au trezit înviorate de atâta soare și au crezut că iarna a fost scoasă din calendar de data asta. Și uite așa, în mijlocul lui noiembrie, e primăvară mai mult ca niciodată. Printre frunze uscate și-au făcut apariția, nu primii, ci ultimii toporași din an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here