Prefectul Ticu Costandache: Procedurile privind organizarea alegerilor sunt în grafic; există 13 sesizări privind nerespectarea legislației electorale

0
735

Instituția Prefectului va distribui, astăzi, buletinele de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale care vor avea loc duminică. Prefectul Ticu Costandache a anunțat, în cadrul videoconferinței susținute, joi, cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne, că procedurile privind organizarea alegerilor sunt în grafic. Prefectul a arătat că, la nivelul județului, există 13 sesizări privind nerespectarea legislației în perioada electorală, din care trei au fost soluționate cu contravenții, nouă sunt în curs de cercetare, iar într-un caz a fost întocmit dosar penal. Potrivit Autorității Electorale Permanente, la nivelul județului sunt amenajate 358 secții de votare, unde sunt așteptați la vot peste 314 mii de vrânceni, din care doar 285 mii au cărți de identitate valabile. Cele mai mari secții de votare din județ sunt în Focșani, la Liceul Tehnologic G.G. Longinescu-1978 alegători, Căminul Cultural Golești – 1914 alegători și Școala Primară din Cîmpineanca – 1909 alegători.

Reamintim că Serviciile de Evidența Persoanelor din județ vor avea program prelungit în acest sfârșit de săptămână dar și peste două săptămâni. Decizia prelungirii programului de lucru cu publicul a fost luată pentru a asigura cadrul necesar desfășurării în condiții optime a procesului electoral pentru alegerea Președintelui României. Astfel, în aceste perioada, cei de la serviciile de evidența persoanelor din Focșani, Adjud, Odobești, Panciu, Mărășești, Vidra, Dumbrăveni își vor adapta orarul astfel încât să rezolve în mod operativ toate solicitările privind eliberarea documentelor de indentitate persoanelor cu drept de vot. Pentru aceste zile programul de lucru cu publicul va fi de la 8.00 la 16.00 în zilele de 9.11.2019 și 23.11.2019. În zilele de 10.11.2019 și 24.11.2019 programul de lucru cu publicul va fi de la 7.00 la 21.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here