GALERIE FOTO: Continuă lucrările de asfaltare pe străzile din Focșani

0
569

Constructorii au turnat primul strat de asfalt pe străzile Cartier CFR, Gloriei și Traian Ionescu, reabilitate prin proiectul „Modernizare și reabilitare drumuri locale, în intravilanul municipiului Focșani”. Sunt străzi reabilitate care nu au făcut niciodată obiectul unor lucrări de modernizare. Proiectul finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală și bugetul local cuprinde un lot de 28 de străzi din Focșani ce trebuie reabilitate și modernizate. Pe lista celor 28 de străzi se află: Timotei Cipariu, Divizie, Gloriei, I.L. Caragiale, Traian Ionescu, Moș Ion Roată, Transilvaniei, Rodnei, Alecu Russo, Albinei, Cărăbuș, Jiliștei, 3 Decembrie, Putnei, Arh. Ion Mincu, 1 Mai, Podgoriei, Ion Creangă, Aleea Școlii, Aleea Florilor, Cartier CFR, Emil Racoviță, Slt. Tătulescu, Nicolae Titulescu, Miron Costin, Mărăști, Muncitori și Duiliu Zamfirescu.

Lucrările presupun decopertarea asfaltului vechi, urmând ca apoi să se toarne un nou covor asfaltic, iar trotuarele și bordurile să fie refăcute în totalitate. La nivelul municipiului Focșani, proiectele propuse spre finanțare prin PNDL II au o valoare totală de 18,8 milioane lei iar bugetul pentru investițiile în străzi are alocat 26,9 milioane lei.

Sursa foto: Facebook/Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here