Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: Balul sentimentelor la Liceul Teoretic Odobeşti

Anul 2019 a avut un bal cu artificii şi brăţări în loc de bilete la Liceul Teoretic Odobeşti. A fost un bal al sentimentelor şi al eleganţei, al frumosului din decorarea sălii de la Restaurantul Green Garden Odobeşti şi, ca în fiecare an, nu a lipsit dorinţa organizatorilor de a ieşi un bal mai bun ca în anul precedent, de care să se povestească mult. A fost şi balul concurentei care şi-a adus profesorul de dans la proba de talente şi care a stârnit ropote de aplauze, iar scenetele cu picaţii la bac sau cu o mireasă au făcut deliciul publicului. Sentimentele care se înfiripă între participanţi la primul bal din viaţa lor şi cele din probele surpriză, amintirile care rămân întipărite pentru toată viaţa, emoţiile şi dorinţa de a câştiga titlul de Miss sau Mister Boboc Liceul Teoretic Odobeşti, dar şi tinerii frumoşi şi talentaţi pe care profesorii i-au descoperit altfel decat la orele de curs au completat farmecul unei seri unice. Este emoţionant să iei parte la un bal al sentimentelor pentru că un astfel de bal trezeşte nostalgii după anii de liceu. Juriul format din directorul Liceului Teoretic Odobeşti Nelu Taman, consilierul educativ Oana Miron, profesorul Florin Toader, sponsorul Corina Mania, elevii Georgiana Lupu şi Emanuele Cucu i-a desemnat pe câştigătorii Balului bobocilor 2019, Roxana Boroş şi Cosmin Albu. Locul 2 a fost obţinut de Giulia Ochean şi Laurenţiu Girleanu, iar locul 3 de Alexandra Melu şi Dănuţ Cimpoeşu. Au mai fost acordate: Premiul de eleganţă Mirabelei Lungu şi lui Petru Giurgea, de spontaneitate Alexandrei Cristea şi lui Adi Gurău, de perspicacitate Luminiţei Roman şi lui Andrei Zară, de popularitate Emiliei Curnic şi lui Alin Grebeniţă, precum şi de originalitate Danielei Olteanu şi lui Dragoş Oană. Organizatorii au fost clasele a douăsprezecea A şi B, îndrumaţi de diriginţii Paul Galan şi Mioara Cucu. Aceştia le mulţumesc sponsorilor Primăria Odobeşti, Primăria Jariştea, Primăria Mera, Paco Supermarket, Moripan, Cory Center, Balloo Concept, Autopin 2001, Green Garden Hotel Restaurant, Roxanei Toma, dar şi primarului Odobeştiului Daniel Nicolaş pentru tot sprijinul acordat. Prezentatorii balului de anul acesta au fost Teodor Sandu şi Bianca Onel de la clasa a XII-a B. Participanţii au primit pe loc „amintiri” de la bal făcute la cabina foto, iar o cutie pentru donaţii pentru 2 fete bolnave de cancer a fost aşezată pe masa juriului.

Profesor Ema Dragomir, Liceul Teoretic Odobeşti

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?