ULTIMA ORĂ! Bicicliști amendați pentru alcoolemie și lipsa echipamentului corespunzător; noile reguli de circulație pentru bicicliști!

0
1184

La data de 31.10.2019, în intervalele orare 07.00 – 09.00 și 17.00 – 19.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au organizat și desfășurat pe raza județului o acțiune pe linia depistării și sancționării bicicliștilor și căruțașilor care nu respectă regulile de circulație. Prin această acțiune s-a urmărit disciplinarea celor două categorii de participanţi la trafic vizate, reducerea numărului de accidente rutiere în care acestea sunt implicate şi asigurarea unui climat de siguranţă rutieră pe drumurile vrâncene.

Cu această ocazie au fost constatate 70 de contravenții la O.U.G. 195/2002, 57 dintre acestea reprezentând abateri ale bicicliștilor, 2 ale căruțașilor, 1 – pietoni, 2 – alcool, 1 – viteză, 1 – lipsă ITP, 6 – alte abateri. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 12.035 de lei. De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.

Exemple semnificative:

Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Tătăranu, a fost depistat în timp ce se deplasa pe o bicicletă, pe str. Principală din localitatea Mărtinești, având o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost sancționat contravențional.

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Tătăranu, a fost depistat în timp ce se deplasa pe o bicicletă, pe DN 23A, pe raza localității Tătăranu, având o alcoolemie de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, biciclistul nu purta echipament reflectorizant, iar bicicleta nu era echipată corespunzător. Bărbatul a fost sancționat contravențional.

Reguli de circulaţie pentru biciclişti:

Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani;

Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate;

Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente;

Atunci când bicicletele circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând;

Dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete semnalizată ca atare, conducătorii acestora sunt obligaţi să circule numai pe această pistă.

Bicicliştilor le este interzis:

Să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia „Accesul interzis bicicletelor”;

Să înveţe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;

Să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;

Să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;

Să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate;

Să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

Să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;

Să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane;

Să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;

Să circule pe aleile din parcuri sau grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor;

Să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă;

Să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;

Să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;

Să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecţie trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga;

Să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;

Să conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul.

Pentru nerespectarea regulilor de circulaţie şi a obligaţiilor ce le revin conform legii, bicicliştii riscă amenzi cuprinse între 870 şi 1160 de lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege în 15 zile.

Comunicat IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here