Problematica criminalităţii silvice este concentrată cu precădere pe raza comunelor de munte, care deţin cele mai mari suprafeţe de fond forestier, se arată într-o informare prezentată de șeful IPJ Vrancea, comisarul șef Nica Remus Gherasim, în cadrul ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publica Vrancea (ATOP). Informarea a vizat activitățile desfășurate de către Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea în domeniul silvic, în primele 9 luni ale acestui an. „Din analiza situaţiei operative, s-a constatat că problematica criminalităţii silvice este concentrată cu precădere pe raza comunelor care deţin cele mai mari suprafeţe de fond forestier, cum ar fi comunele Nereju, Tulnici, Năruja, Nistoreşti, Mera, Dumitreşti, Cîmpuri, Soveja şi Rugineşti. Din statistica raportată la nivelul judeţului Vrancea referitoare la tăierile ilegale de arbori din fondul forestier naţional şi din afara acestuia, se observă că, în primele 9 luni ale anului 2019, volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal este de 1.073,78 mc, în valoare de 278.800 lei. Din acest volum, 598,92 mc provin din comiterea de infracţiuni la regimul silvic, iar 474,86 mc provin din săvârşirea de contravenţii silvice“, se arată în comunicatul remis presei de ATOP Vrancea. În perioada analizată au fost înregistrate 28 apeluri la 112 privind transporturi ilegale de material lemnos, ocazie cu care s-a constatat că 7 transporturi au fost ilegale, fiind aplicate 13 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, în valoare de 19.000 lei şi confiscată cantitatea de 103,56 m.c. material lemnos. „În baza reglementărilor legislative, poliţia şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul silvic, au un rol important în ceea ce priveşte menţinerea integrităţii fondului forestier, prin prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori şi a faptelor ilegale asociate, referitoare la prelucrarea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase“, se mai arată în comunicatul ATOP.