Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dănuț Cristian, a participat, ieri, la inaugurarea lucrărilor la contractul „Reţele apă și canalizare în gruparea Gugești”, punctul de lucru Sihlea. Alături de acesta s-au aflat primarul comunei Sihlea, Costică Gurbet, directorul CUP SA, Gheorghe Vasilescu, reprezentantul constructorului, dar și locuitori ai comunei Sihlea. Contractul mai sus menționat are valoare de 124.679.043,71 lei, din care numai lucrările ce vor fi realizate pe raza UAT Sihlea au o valoare de 16.988.223,82 lei. Lucrările vor fi executate de Asocierea Ludwig Pfeiffer S.R.L– Ludwig Pfeiffer Hoch-und Tiefbau GmbH &Co KG. Perioada de execuție a lucrărilor este de 28 de luni, plus 36 de luni perioada de garanție a lucrărilor. După tăierea panglicii inaugurale, primarul Costică Gurbet a declarat că proiectul de alimentare cu apă și canalizare este una dintre cele mai importante investiții pentru comunitățile din zonă. „Este o investiție foarte importantă pentru locuitorii comunei Sihlea. Într-o primă fază de acest proiect vor beneficia aproximativ 420 de familii, adică peste o mie de locuitori. Conex cu acest proiect mai avem în derulare un proiect ce vizează extinderea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, finanțat prin PNDL, care înseamnă alimentare cu apă și canalizare pentru satele Căiata, Bogza și Voetin. La finalizarea celor două proiecte vom avea alimentare cu apă și canalizare pentru toți locuitorii comunei“, a precizat primarul Costică Gurbet. Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dănuț Cristian, a declarat că administrația județeană are în derulare două investiții în infrastructură, respectiv alimentarea cu apă și canalizare și reabilitarea și modernizarea DJ DJ 202 E. „Este o zi importantă pentru locuitorii comunei Sihlea, care, dincolo de activitatea de proceduri care vizează achizițiile și care sunt de durată, de azi intrăm și la execuția fizică a lucrărilor la sistemul de alimentare cu apă și canalizare în comuuna Sihlea. Am discutat cu constructorul care trebuie să aibă în vedere faptul că Consiliul Județean Vrancea va demara execuția de lucrări la proiectul de reabilitare și modernizare a DJ 202 E și trebuie să fie cu un pas înaintea societății care execută lucrări la acest drum“, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Cristian Dănuț.
La sistemul de alimentare cu apă din Sihlea vor fi lucrări de extinderi la rețelele de apă de 6.116 metri, iar la sistemul de canalizare se va extinde rețeaua de canalizare de 5.572 metri, conducta de refulare de 3.445 metri și 4 buc pentru stațiile de pompare ape uzate. La Sistemul de canalizare din Gugești vor fi realizate extinderi la rețelele de canalizare de 3.640 metri, la conductele de refulare de 1.605 metri și la stațiile de pompare de ape uzate. Astfel, la Bordești va fi extinsă conducta de aducțiune pe o lungime de 3.400 metri liniari. De asemenea, la sistemul de canalizare, vor fi realizate extinderi la rețelele de canalizare de 8.773 metri, la conductele de refulare de 836 metri și 2 buc pentru stații de pompare ape uzate. La Broșteni vor fi extinse rețelele de apă de 2.338 metri, precum și rețelele de canalizare de 2.309 metri. La Sistemul de canalizare din Dumbrăveni vor fi realizate extinderi la rețelele de canalizare de 12.800 metri, la conductele de refulare de 586 metri și 1 buc pentru stațiile de pompare ape uzate. La Obrejița va fi extinsă rețeaua de canalizare de 4.769 metri. La Popești vor fi realizate extinderi la rețele de distribuție de 7.288 metri și la rețelele de canalizare de 8.091 metri. La sistemul de alimentare cu apă din Sihlea vor fi lucrări de extinderi la rețelele de apă de 6.116 metri, iar la sistemul de canalizare se va extinde rețeaua de canalizare de 5.572 metri, conducta de refulare de 3.445 metri și 4 buc pentru stațiile de pompare ape uzate. La Sistemul de canalizare din Slobozia Bradului vor fi realizate extinderi la rețeaua de canalizare de 6.989 metri, la conductele de refulare de 2.152 metri și 2 buc la stațiile de pompare ape uzate. La Sistemul de canalizare din Tîmboiești, vor fi extinderi la rețeaua de canalizare de 5.232 metri, la conducte de refulare de 283 metri și 2 buc pentru stațiile de pompare de ape uzate. La Sistemul de canalizare din Urechești vor fi realizate extinderi la rețeua de canalizare de 5.725 metri, la conducte de refulare de 353 metri și 2 buc pentru stațiile de pompare ape uzate. La Vîrteșcoiu vor fi realizate extinderi la rețeaua de canalizare de 3.555 metri, la conducte de refulare de 1.778 metri și 2 buc pentru stațiile de pompare ape uzate. Contractul de lucrări ”Reţele apă și canalizare în gruparea Gugești” va deservi o populație de circa 33.370 locuitori din localitățile Bordești, Broșteni, Dumbrăveni, Gugești, Obrejița, Popești, Sihlea, Slobozia Bradului, Tîmboiești, Urechești, Vîrteșcoiu.
Primarii au salutat începerea lucrărilor la acest contract
Primarii localităților vrâncene care vor beneficia de contractul de lucrări ”Reţele apă și canalizare în gruparea Gugești” au salutat demararea lucrărilor, precizând că apa și canalizarea asigură condiții de trai mai bune pentru locuitorii comunelor pe care le reprezintă. Edilii au ținut să mulțumească președintelui Marian Oprișan pentru implementarea proiectului Vranceaqua cu cele două etape și au susținut că în toate proiectele de infrastructură pe care le-au realizat la nivel local au beneficiat de sprijinul șefului administrației județene. ,,Este un proiect care va crește confortul și nivelul de trai în comuna Vîrteșcoiu. Pentru realizarea acestui proiect, dar și pentru implicarea în dezvoltarea comunei, în implementarea proiectelor derulate la nivel local, îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan”, a declarat primarul comunei Vîrteșcoiu, Viorel Mîrza.