Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Ziua Armatei Române, sărbătorită de elevi ai Colegiului „Valeriu D. Cotea” Focșani, Liceului Tehnologic „G.G.Longinescu” Focșani, și beneficiari ai DGASPC Vrancea

Ce este libertatea? Și eu cum o prețuiesc?”

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea și cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea au sărbătorit Ziua Armatei Române (25 octombrie) și încheierea Tratatului de la Paris (28 octombrie 1920) prin care s-a recunoscut oficial unirea Basarabiei cu România.

Elevii de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani și de la Liceul Tehnologic „G.G.Longinescu” Focșani, împreună cu beneficiari ai D.G.A.S.P.C. Vrancea, au participat la activitatea „Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri”, organizată de Centrul de Tineret Focșani- D.J.S.T. Vrancea, cu scopul vizitării mausoleelor de la Mărășești, Soveja și Mărăști. Activitatea a fost inclusă în proiectul educativ al C.J.R.A.E. Vrancea, „Ce-ți dorim noi ție, dulce Românie? Anii mulți să-ți fie: din 100, 1000!”, pentru încurajarea unor modalități de comunicare și de soluționare pașnică a conflictelor. Elevii au fost însoțiți de profesorii Cherciu Mihaela Elena, Pavăl Elena Laura, Zăncescu Florin și unul dintre coordonatorii proiectului, consilier școlar Soare Iulia. Activitatea s-a desfășurat la recomandarea Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Vrancea.

Cu ocazia vizitării mausoleelor, coordonatorul proiectului educativ a donat Muzeului Vrancei tabloul „Prețul libertății”, care fusese pe afișul primei ediții a concursului de dezbateri din proiectul „Ce-ți dorim noi ție, dulce Românie? Anii mulți să-ți fie: din 100, 1000!”. Tabloul „Prețul libertății” a fost pictat de Laurențiu Iulian Nistor și prezentat în cadrul expoziției „Mărășești, Mărăști, Soveja 1917 – In Memoriam” în 2017, la 100 de ani de la luptele duse în Vrancea în Primul Război Mondial. Cuvintele pictorului despre „Prețul libertății” sunt următoarele: „Scrutând istoria omenirii, constatăm că au fost puține momente de pace. (…) Astfel, ne urmăm tendințele, care, uneori ne poartă în confruntări care, chiar și pentru dobândirea libertății fiind, lasă în urma lor suferință, durere, deznădejde: un preț mare, care-și are rostul lui la momentul respectiv. Sper ca, în urma sacrificiilor succesive făcute de omenire în decursul timpului, să ajungem, unul câte unul (din ce în ce mai mulți) să realizăm valoarea ridicării nivelului de conștiință și a lucrului cu propria persoană în vederea sporirii discernământului, a capacității de a iubi necondiționat, de a ne ierta aproapele și a colabora unii cu alții într-un spirit sinergic.”

Totodată, vizitatorii au aflat unele dintre meritele generalului Constantin Christescu, despre care generalul Alexandru Gorski (participant la bătălia de la Oituz și subșef al Marelui Stat Major) a spus: Aproape toți comandanții regimentelor, de brigăzi și de divizii la începutul războiului din 1916 fuseseră elevii lui și au aplicat în război principiile învățate de la dânsul, care au contribuit la unitatea de doctrină în majoritatea actelor de vitejie, executate de elementele armatei noastre, pe diferite fronturi de luptă ale războiului.” (sursa este http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Constantin_Christescu) Nădăjduim ca profesorii și ceilalți specialiști în educație să urmeze idealul educațional de „dezvoltare liberă, integrală și armonioasă a individualității umane” cu o similară „unitate de doctrină” care prin concordanța atitudinilor pozitive nu va conduce nici la crearea unor conflicte interne în sufletele educabililor.

Fiindcă în timpul jocurilor olimpice, desfășurate încă din antichitate, încetau orice conflicte și se instituia așa-zisa „pace olimpică”, mulțumim antrenorilor de sport care încurajează transformarea rivalităților în competiții pentru exersarea respectului față de reguli și față de ceilalți competitori. Coordonatorul proiectului poartă o recunoștință deosebită față de sensei Aurel Giurgea, atât ca antrenor, cât și pentru faptul că a participat la protestul din 1987 împotriva Partidului Comunist și astfel a oferit un exemplu de avertizare timpurie a autorităților abuzive că ar putea ține cont de cerințele grupurilor conduse pentru a preveni conflicte sângeroase. (sursa este articolul din ziarul „Adevărul”https://adevarul.ro/locale/focsani/aurel-giurgea-maestru-emerit-sportului-1_50ad44137c42d5a66391debc/index.html)

Pentru că anul 2019 a fost declarat „anul omagierii victimelor comunismului”, care au plătit același preț sângeros al libertății, vă invităm și pe dumneavoastră să aflați propriul răspuns la întrebarea „Ce este libertatea? Și eu cum o prețuiesc?”

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?