Consiliul Județean Vrancea continuă proiectul de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere. În acest sens, administrația județeană a scos la licitație lucrările la obiectivul de investiții „Construire pod din beton armat peste pârâul Alba pe DJ 205k, km. 0+350 conform H.G. Nr. 540/2000, respectiv km. 0+588, conform ridicare topografică actualizată, comuna Răcoasa, sat Mărăști, județul Vrancea“. Valoarea total estimată a investiției este de 3.8 milioane de lei. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Pentru realizarea acestui obiectiv, ofertantul declarat câștigător al procedurii de atribuire va realiza următoarele categorii de activități: servicii de proiectare la fazele: proiect tehnic de execuție și a detaliilor de execuție, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor; servicii de asistență tehnică din partea proiectantului, pe durata execuției lucrărilor ce fac obiectul procedurii de atribuire; execuția lucrărilor deconstruire aferente obiectivului de investiție anterior menționat, conform documentaţiei tehnice și a dispoziţiilor legale în vigoare în domeniu. Consiliul Județean Vrancea a primit finanțare de la Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru reabilitarea și modernizarea a 32 de obiective de investiții, drumuri și poduri județene, în valoare totală de 239.594.683 lei (53.243.262 euro). Județul Vrancea se află pe locul II la nivel național ca număr și valoare a investițiilor în infrastructură finanțate în cadrul PNDL II, acest fapt fiind rezultatul demersurilor și implicării constante a conducerii Consiliului Județean Vrancea, în special a președintelui Marian Oprișan, pentru implementarea unui amplu program de reabilitare și modernizare a drumurilor județene.