Competiția sportivă ,,Cupa Prieteniei“, câștigată de elevii Școlii Măicănești

0
203

Elevii Școlii Gimnaziale Măicănești au participat duminică, 27 octombrie 2019, la competiția sportivă ,,Cupa Prieteniei“, organizată de Preotul Paroh Gheorghiță Ioniță de la parohia Nămoloasa, județul Galați. Evenimentul sportiv a avut loc în curtea școlii din localitate unde s-au întâlnit cele șase echipe, spre bucuria elevilor și a tuturor celor care s-au implicat. Scopul competiției a fost acela de a promova și a aprecia tinerii din satele românești, dar și de exprimare a toleranței și a respectului reciproc pentru o bună conviețuire, indiferent de zonele de unde provin. Prin implicarea preotului și a profesorilor de educație fizică și sport, precum și a directorilor, la această competiție au fost prezenți peste 100 de elevi, dintre aceștia făcând parte și frumoasa și antrenanta galerie. Câștigătorii,,Cupei Prieteniei“ la fotbal au fost elevii Școlii Gimnaziale Măicănești, coordonați de profesorul de educație fizică și sport Bogdan Popescu și de către directorul școlii, profesor Gina Manolache. La final, au fost premiați cu diplome și cupe, oferite de Preotul Paroh Gheorghiță Ioniță, organizatorul evenimentului care s-a aflat la prima sa ediție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here