Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Arheologii au descoperit cheiul unde a fost dezmembrat vasul pe care a călătorit Darwin

Vasul care l-a purtat pe celebrul naturalist Charles Darwin spre descoperirile care au stat la baza teoriei sale a evoluţiei prin selecţie naturală, HMS Beagle, a fost scos din uz şi dezasamblat, probabil, la un chei din Essex, susţine o echipă de arheologi, informează luni Press Association.

O echipă de experţi ai organizaţiei publice non-departamentale Historic England a anunţat că a identificat conturul vechiului chei în mâlul din lunca râului Roach, lângă Paglesham, locul unde HMS Beagle şi-a petrecut ultimele zile.

Conturul a fost descoperit cu ajutorul unei drone dotate cu o cameră specială, care captează lumina în spectrele infraroşu şi aproape-infraroşu.

HMS Beagle a fost lansată la apă în 1820. După ce l-a purtat pe Darwin în jurul lumii, Beagle a fost reprofilat pe post de vas static de observaţii pentru Paza de Coastă în 1845 şi a fost folosit împotriva contrabandiştilor până în 1870, când a fost vândut. Cumpărătorul, a cărui identitate nu este cunoscută, a decis dezmembrarea vasului.

Dr. Dan Atkinson, directorul departamentului pentru arheologie marină şi de coastă din Wessex, a precizat că, deşi cercetătorii cred că au identificat cheiul pe care a fost dezmembrat vasul, nu au fost descoperite indicii ce provin chiar de pe HMS Beagle. „A fost dezmembrat la chei, iar cea mai mare parte a materialelor au fost probabil reutilizate în alte scopuri”.

„Cunoaştem din studii anterioare că în zona vechiului chei există rămăşiţe importante, însă acestea pot fi chiar rămăşiţele cheiului, ale unui alt vas probabil asociat comerţului local cu stridii sau poate chiar ale lui HMS Beagle. Dar nu putem fi siguri. Analize ulterioare ale datelor obţinute ne pot oferi mai multe informaţii”, a adăugat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?