Liceeni în vizită la Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani

0
386

Toate persoanele interesate de modul în care se desfăşoară actul de justiţie au avut posibilitatea vineri să afle informaţii chiar de la reprezentanţii Tribunalului Vrancea şi cei ai Judecătoriei Focşani, care au organizat Ziua Porţilor Deschise cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei. Printre curioşii care au vrut să ştie cât mai multe despre munca judecătorilor şi despre cum se face dreptate, s-au numărat şi mulţi elevi veniţi de la Colegiul Național Unirea, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti, dar şi de la Colegiul Pedagogic.

Elevii au luate parte la şedinţele de judecată, li s-a explicat în ce constau acestea, dar şi cum pot ajunge să lucreze în magistratură. Atât lor, cât şi celorlalţi vizitatori le-au fost oferite materiale informative.

Astazi, 25 octombrie 2019, Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani au marcat Ziua Europeană a Justiţiei prin manifestări de tipul uşilor deschise. Cu această ocazie, au fost proiectate pentru cei interesați materiale video despre Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sau despre Curtea Europeană a Drepturilor Omului, totodată fiind puse la dispoziţia celor aflaţi astăzi la sediul instanţelor focşănene şi diverse materiale informative precum pliante despre semnificaţia zilei de 25 octombrie, despre organizarea sistemului judiciar sau despre admiterea în magistratură. De asemenea, unele pliante au cuprins informaţii despre modalităţile în care se pot afla date despre dosarele instanţelor sau datele de contact ale Tribunalului Vrancea şi ale judecătoriilor din circumscripţie. In acelasi timp, publicul a putut consulta diverse broşuri care au cuprins informaţii despre drepturile noastre ca cetăţeni ai Uniunii Europene. Acestea au fost furnizate de Reprezentanta în Romania a Comisiei Europene, prin intermediul Centrului de Informare Europe Direct Buzău.

Tot astazi au fost alături de instanţele focşănene grupuri de liceeni de la Colegiul Naţional Unirea Focşani, de la Liceul Teoretic D. Zamfirescu Odobeşti şi de la Liceul Pedagogic Focșani. Elevii au asistat la şedinţe de judecată şi au purtat discuţii cu reprezentanţii instanţelor despre modul concret de desfăşurare a actiivităţii şi despre cum pot accede în diverse funcţii juridice. La sfârşitul activităţilor de educaţie juridică, elevii au primit la rândul lor materiale informative despre drepturile cetatenilor UE, puse la dispozitie in cadrul aceluiasi proiect”, a transmis Carmen Danţiş, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vrancea.

Toate ţările Uniunii Europene marchează pe 25 octombrie Ziua Europeană a Justiţiei, acesta fiind un prilej de a aduce în atenţia cetăţenilor

modul de funcţionare a justiţiei şi de sprijinire a dezvoltării unui spaţiu judiciar comun european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here