Un grup de oameni inimoși din fosta Comună Obilești (actualmente componentă a Comunei Tătăranu) în frunte cu un lider de grup mai mult decât inimos, Radu Voicu – colonel în rezervă, au organizat în data de 19.10.19 o întâlnire cu un fiu al satului Mărtinești (component al Comunei Tătăranu) Vergil Matei – ziarist și scriitor, trăitor actualmente în Brăila.
Cu această ocazie, dragul de Radu Voicu, dimpreună cu alți membri ai grupului, a reușit să organizeze și un vernisaj al unei mici expoziții de pictură a doi copii minunați: Ana Maria Fotin și Samuel Dascălu, ambii elevi în clasa a VI-a.
Majoritatea participanților la acest eveniment eram oameni trecuți de prima tinerețe. Bucuria cea mai mare pentru aceștia a fost faptul că o bună parte dintre participanți erau copii de vârstă școlară, mulți dintre ei fiind colegi sau rude cu expozanții.
Niște copii minunați! Excepționali! Ne-au uns sufletele cu candoarea și bunul lor simț! Era suficient să-i asculți, cu glasurile lor firave și gâtuite de emoții, cu câtă pasiune vorbeau de picturile lor: de ce au ales temele acelea, culorile acelea, cum au gândit ei tablourile astfel încât să se îmbine unul cu altul (o idee de care nu am aflat să o fi exploatat vreun pictor consacrat).
Bravo, copii! Multă baftă și multă lumină în viață! …Și mulțumim pentru picătura de speranță pe care ne-ați dăruit-o!
După vernisaj, ne-am deplasat într-o sală de conferințe a Școlii Gimnaziale din Tătăranu (o sală de clasă ceva mai mare utilată corespunzător pentru mici conferințe – felicitări pentru cei care s-au gândit că ar fi util să existe o astfel de sală) construită, din câte am înțeles, pe locul unei construcții mai vechi, dezafectate.
Aici am avut o întâlnire de suflet cu scriitorul Vergil Matei. Printre participanți: profesori universitari originari din satele comunei Tătăranu, profesori și învățători de la școlile din comună, preotul satului Obilești, foști ofițeri, actualmente în rezervă, originari din satele comunei, oameni de diverse profesii – încă în activitate sau retrași la pensie.
Când am zis întâlnire de suflet, nu am exagerat deloc. Și-au exprimat punctul de vedere, în special față de cartea „Acasă la Mărtinești” a prietenului nostru Lica – Vergil Matei, nu numai cei din prezidiul adunării, ci și mulți participanți din public (printre ei, am comis-o și eu). Nu se putea altfel având în vedere că îl cunosc pe Lica de mult timp (parafrazând versurile din prima strofă a Baladei Bufonului de Wiliam Shakespeare în traducerea lui Florian Pittiș) “de când era flăcău la mama (la mama lui n.a.)/Hei, ce ploaie și ce vânt/De când da prin fete iama/ Fiincă plouă pe pământ”).
Vă spun, cu toată sinceritatea, că m-a impresionat, în mod deosebit, profesoara de limbă română din Școala Bordeasca Veche. Rar am văzut, în cei 35 de ani de muncă, un om vorbind cu atâta pasiune despre profesia sa, dincolo de aprecierile cu totul și cu totul originale despre cartea lui Virgil. Când auzi un asemenea om, un asemenea profesionist, îți dai seama că nu e chiar totul pierdut. Felicitări! Mi-aș dori foarte mult să am ocazia să vorbesc cu oameni ca domnia sa. Cred că aș fi singurul care s-ar îmbogăți.
A fost o surpriză deosebit de placută pentru noi, cei mai copți, și faptul că foste eleve ale școlilor din Comuna Tătăranu (actualmente eleve ale unor licee din Focșani) au dorit să-și exprime sentimentele lor stârnite în urma lecturii cărților lui Virgil.
Mi s-a părut că, dincolo de întâlnirea cu scriitorul, a mai existat o întâlnire – între generații. …Care promite. Ar fi păcat să nu profităm de ocazie. Atât cei cruzi, cât și noi, ăștia mai copți. Doamne ajută!
Întâlnirea a continuat, firesc aș zice, la barul lui Magelan – un țigan inteligent din satul Tătăranu. Halal, Magelane! Sunt mulți rumâni care ar trebui să-și târască pălăria prin praful de la picioarele tale. Halal, bre!
O gustărică parfumată cu un strop de țuică de prună urmată de o tochitură de berbecuț stinsă cu un deget de Șarbă de Odobești au fost pretextul unor discuții mult mai degajate și mai neoficiale. Ne-am cunoscut sau am reînnodat prietenii din tinerețe. A fost minunat!
O notă aparte (nota maximă) pentru meseriașul care a pregătit tochitura, din câte am înțeles, fiu de cioban din tată în fiu. Prietene, vreau și eu rețeta!
Una peste alta, ne-am despărțit mult mai bogați decât ne-am întâlnit. Și eu, și soția mea, suntem mândri că am avut ocazia să cunoaștem acești oameni minunați. Mulțumim!
Petrea Spânu
