Inaugurarea terenului a fost făcută duminică, 20 octombrie 2019
Goleștiul are un stadion de fotbal care oferă condiții bune de joc pentru jucători și de urmărire a meciurilor pentru spectatori, lângă Milcov și podul de pe E 85. În aceeași zonă urmează să fie definitivată o bază sportivă modernă, lucrările urmând să înceapă după soluționarea unei contestații făcute de dragul de a fi făcută. Până atunci, există o certitudine! Un teren de sport multifuncțional unde sportivi amatori sau profesioniști pot juca minifotbal, tenis de câmp, volei, baschet sau pot practica alte discipline sportive.
Terenul a fost construit prin Compania Națională de Investiții și se află lângă Drumul E 85, aproape de ieșirea spre București. În aceeași zonă se mai află o modernă grădiniță, care urmează să fie dată în folosință, construită tot prin CNI, și un teren de joacă făcut cu fonduri ale comunității.
Inaugurarea terenului de sport a fost făcută duminică, 20 octombrie, de primarul Alexandru Zar, în prezența consilierilor locali, a mai multor locuitori ai comunei și a unor invitați care au participat la activitățile sportive care au urmat. Primarul Zar a vorbit despre preocupările Consiliului Local și Primăriei pentru asigurarea unor condiții mai bune de viață pentru locuitori, inclusiv pentru activități sportive, de recreere.
Au urmat jocurile de minifotbal. Mai întâi meciul dintre foștii jucători ai fostei echipe a Energiei Milcovul și cei ai actualei formații de Liga a IV-a Național Golești. A fost o partidă spectaculoasă, încheiată cu câte două goluri marcate de fiecare echipă. După joc, primarul Alexandru Zar a înmânat diplome și a oferit medalii tuturor jucătorilor. Pe teren au intrat apoi, pentru a arăta că fotbalul poate fi jucat și cu drăgălășenie, cu bucurie, copiii unei grupe a LPS Focșani pregătiți de profesorul Alin Samoilă – Sava. Ziua de minifotbal de pe terenul multifuncțional de la Golești a fost încheiată de elevi fotbaliști de la școala din comună.