Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Ministerul Sănătăţii: Nu au fost aduse toate vaccinurile antigripale; am asigurat și posibilitatea suplimentării numărului de doze

Ministerul Sănătăţii precizează că nu toate vaccinurile antigripale au fost aduse, fiind vorba de patru tranşe, şi a fost asigurată inclusiv posibilitatea suplimentării numărului de doze. „Nu au fost aduse toate. Se aduc in patru tranşe. Medicii de familie au fost informaţi de către DSP-uri”, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă, de MS. Sursa citată adaugă că, în ultimii doi ani, numărul de vaccinuri achiziţionate „a crescut constant”. „Anul acesta am luat 1.500.000 doze. În anul 2016 s-au luat 600.000. În 2018 – 1.300.000 doze”, menţionează ministerul.

Potrivit aceleiaşi surse, perioadă optima de vaccinare este septembrie-noiembrie şi se imunizează doar populaţia cu risc de îmbolnăvire. „Ministerul Sănătăţii a făcut acord cadru pentru patru ani şi am asigurat necesarul, inclusiv posibilitatea suplimentării numărului de doze – pe care am bugetat-o din economii. În ceea ce priveşte vaccinarea copiilor sub trei ani, anul trecut a fost nevoie de 2.000 de doze care au şi fost asigurate. Anul acesta sunt de aproximativ de cinci ori mai multe vaccinuri, pentru 9200 de copii”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?