Complex comercial în zona Gării din Focșani

0
6071

Proiectul complexului comercial care va fi construit în zona Gării din Focșani a intrat în procedura dezbaterii publice înainte de a fi votat în Consiliul Local. Proiectul de hotărâre referitor la PUZ-ul acestei investiții imobiliare a fost prezentat de Primărie și arată condițiile impuse pentru obținerea tuturor autorizațiilor și avizelor legale. Inițial, la discuțiile din Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism s-a propus realizarea a trei accesuri și a unui sens giratoriu. În final, au fost reglementate doar trei accesuri și amplasarea unui separator de sens pentru a fluidiza traficul în zonă, fără a mai fi realizat sensul giratoriu propus. Investiția este realizată de compania care construiește pentru Kaufland și Lidl, Entire Real Estate Solutions. Proiectul „Construire ansamblu de clădiri cu funcțiuni comerciale” prevede realizarea unui supermarket și a unei zone cu galerii comerciale pe strada Bîrsei, pe terenurile unde au funcționat depozitele de carburant ale Petrom. Surse spun că aici va fi construit un supermarket Lidl, ținând cont de suprafața de 2100 metri pătrați alocați. Lângă supermarket vor fi realizate două clădiri cu funcții comerciale, cu o suprafață totală de peste cinci mii metri pătrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here