Trei tineri trecuți de 20 de ani, judecați pentru că au întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani; mama a dat-o dispărută, dar ea plecase de bunăvoie

0
8623

Dispariţia unei fete de 13 ani, care a pus poliţia pe jar, s-a încheiat cu o trimitere în judecată. Este vorba despre trei băieţi din comuna Păuneşti, care au luat-o pe fată de acasă în toiul nopţii şi au întreţinut relații sexuale cu ea. Potrivit anchetatorilor, în dosar nu este vorba de infracţiunea de viol, ci de act sexual cu un minor. Tinerii trimişi acum în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea sunt C.C., de 21 de ani, P.N., de 25 de ani şi A.I.G., de 21 de ani, toţi din comuna Păuneşti. Dosarul în care vor fi judecaţi pentru infracţiunea de act sexual cu un minor a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Adjud.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, la data de 29 iulie a.c, cei trei au întreţinut relaţii sexuale consimţite cu fata, iar unul dintre ei a făcut acelaşi lucru cu aceeaşi persoană vătămată şi în noaptea de 29/30 iulie a.c.

Totul a pornit de la sesizarea mamei fetei, care este dintr-o comună apropiată de Păuneşti, cu privire la faptul că fiica sa a plecat de acasă în ziua anterioară şi nu a mai revenit. După sesizarea mamei, poliţiştii s-au mobilizat repede şi au început căutările, găsind-o pe copilă în scurt timp. Ea nu era singură, ci se afla în maşina unuia dintre inculpaţi. La momentul respectiv, fata se îndrepta către casă.

Din anchetă a rezultat că în data de 28 iulie, inculpaţii au mers în localitatea în care domiciliază fata şi s-au întâlnit cu aceasta, dar şi cu o martoră. În timpul discuţiilor a apărut şi sora fetei, care le-a spus băieţilor să o lase în pace. Ziua următoare, adică pe data de 29 iulie, unul dintre inculpaţi a fost sunat de copilă şi chemat în localitatea în care domiciliază ea. Astfel, cei trei au mers, au luat fata şi au dus-o la locuinţa unuia dintre ei unde s-au consumat relaţiile intime. În aceeaşi seară fata a ajuns acasă, destul de târziu, şi a fost luată la întrebări de mama sa. Deranjată că mama îi cere socoteală, copila l-a sunat din nou pe unul dintre inculpaţi şi a plecat cu el, fiind găsită a doua zi e polițişti, la scurtă vreme după ce mama sa a făcut sesizarea.

La momentul sesizării dispariţiei fetei, reprezentaţii IPJ Vrancea au făcut şi o comunicare de presă, conform căreia “o minoră de 13 ani din comuna(…), care a plecat de acasă în cursul nopţii (29/30 iulie a.c.-n.r) şi nu a mai revenit, a fost găsită de poliţişti între localitățile Movilița și Păunești, într-un autoturism.

Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră, de 13 ani a plecat voluntar de la domiciliu în cursul nopţii (ora 00.00) și nu a mai revenit. În urma investigațiilor efectuate precum și a vizualizării înregistrărilor de pe camerele de supraveghere montate pe raza comunei de domiciliu s-a stabilit posibilitatea prezenței minorei pe raza comunei Păunești, județul Vrancea. Imediat, echipe de polițiști au demarat verificări privind acest aspect iar una dintre acestea s-a deplasat către comuna Păunești, însoțită de către persoane din anturajul minorei. Totodată, după evaluarea situației de fapt, minora a fost dată în urmărire la nivel național și a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, pentru formarea echipelor mixte de căutare. În timpul deplasării pe DJ 205H, la limita dintre comunele Movilița și Păunești, polițiștii au identificat în trafic un autoturism cu privire la care existau informații că ar fi preluat minora. Autoturismul în cauză a fost oprit de polițiști, în interior fiind identificați doi bărbați, de 21, respectiv 25 de ani, ambii din comuna Păunești dar și minora căutată. Toate persoanele identificate au fost conduse la sediul poliției, pentru continuarea cercetărilor”.

La audieri, tinerii trimişi acum în judecată pentru săvârşirea infracțiunii de act sexual cu un minor au recunoscut faptele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here