Primăria Vulturu a obținut finanțare în valoare de aproape 19 milioane de lei pentru un proiect ce vizează modernizarea unor drumuri de interes local în comuna Vulturu. Este vorba de asfaltarea a 15 kilometri de drumuri comunale din satele Hîngulești, Vulturu și Boțîrlău. Finanțarea este asigurată prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI).
Primarul Nicușor Păcuraru a ținut să reamintească faptul că în derularea acestui proiect, dar și a proiectelor deja realizate sau aflate în curs de implementare, a beneficiat de sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. „Cu sprijinul și în urma demersurilor făcute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, am obținut finanțare în valoare de aproape 19 milioane de lei pentru asfaltarea a 15 kilometri de drumuri comunale din satele Hîngulești, Vulturu și Boțîrlău. Trebuie știut că toate proiectele de infratructură pe care le-am realizat, sau pe care le avem în curs de realizare, sunt făcute cu sprijinul Consiliului Județean și al președintelui Marian Oprișan“, a precizat primaruul Nicușor Păcuraru.
Acesta a reamintit că mai are în derulare și proiectul de investiții „Asfaltare drumuri de interes local în comuna Vulturu“, proiect ce are o valoare de 4,4 milioane de lei. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, (PNDL), etapa a II-a. În cadrul acestui proiect vor fi asfaltați 7 kilometri de drumuri locale, în satele Boțîrlău, Vulturu, Hîngulești și Maluri. Lucrările constau în balastare, realizarea de șanțuri pentru colectarea apelor pluviale și asfaltarea acestor drumuri. „Deja este în derulare acest proiect, am finalizat procedurile de licitație publică, a fost desemnată firma câștigătoare. Vom asfalta minim 2 kilometri de drumuri locale în această toamnă“, a mai spus primarul Nicușor Păcuraru. Edilul șef a mai anunțat că în total, din fonduri proprii, finanțare PNDL și Fondul de Dezvoltare și Investiții, în comuna Vulturu vor fi asfaltați peste 30 de kilometri de drumuri locale.
Vă reamintim că autoritățile locale din Vulturu continuă lucrările și la proiectul „Înființare sistem de canalizare în satele Vulturu, Hîngulești și Maluri“. Primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru, a anunțat că lucrările la cele două proiecte amintite mai sus se află în derulare și sunt respectate graficele de execuție. „Lucrările la sistemul de canalizare al comunei se desfășoară conform graficului. Prin realizarea acestui proiect de investiții vom rezolva problema canalizării pentru 70 la sută din locuitorii comunei“, a precizat primarul Nicușor Păcuraru. Lucrările sunt realizate de societatea Omni Construct Logistic SRL. Valoarea de adjudecare a investiției este de peste 12 milioane de lei.
În cadrul acestui proiect va fi realizată o rețea de colectare ape uzate realizată pe o lungime totală de 16.437.69 ml (Vulturu: 6948.5 ml, Hângulești: 5977.0 ml și Maluri: 3512.19 ml) din țeavă tip PVC MS cu dimensiunea nominală DN250-400 mm. Vor fi amplasate 370 cămine de vizitare (Vulturu: 164 buc, Hângulești: 123 buc, și Maluri: 83 buc), dar și 34 cămine de spălare (Vulturu: 18 buc, Hângulești: 10 buc, și Maluri: 6 buc). Proiectul mai prevede amplasarea a 908 cămine de racord (Vulturu: 330 buc, Hângulești: 378 buc, și Maluri: 200 buc), dar și amplasarea a 7 stații de pompare ape uzate (Vulturu: 3 buc, Hângulești: 1 buc, și Maluri: 3 buc).
Tot în cadrul acestui proiect vor mai fi realizate: o conductă de transfer Vulturu- Hângulești pe o lungime totală de 1369.93 ml din țeavă tip PN10, SDR 17, cu dimensiunea nominală de 250 mm; o conductă de transfer Maluri-Hîngulești pe o lungime totală de 2590.82 ml din țeavă tip PN10, SDR 17 cu dimensiunea nominală de 125 mm; conducte de refulare în Vulturu pe o lungime totală de 781.19 ml.