Pintea: Au fost luate măsuri în urma controalelor la spitalele de psihiatrie – 48 de amenzi și 67 de avertismente

0
145

Ministrul demis al Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că în urma controalelor făcute la spitalele de psihiatrie din ţară au fost luate măsuri, fiind aplicate zeci de amenzi, iar unde au existat suspiciuni de natură penală rapoartele au fost înaintate la Parchet. „În urma controlului pe care l-am dispus la spitalele de psihiatrie au fost controlate patru spitale de maximă siguranţă cu 1.805 paturi, 36 de spitale de psihiatrie cu 8.841 de paturi, 91 de secţii de psihiatrie în cadrul spitalelor judeţene cu 5.427 de paturi. În total, 16.073 de paturi de psihiatrie la nivelul ţării. (…) Precizez că în urma tuturor controalelor au fost luate măsuri. Acolo unde a fost cazul şi existau suspiciuni de natură penală aceste rapoarte au ajuns la Parchet, dar acolo unde nu existau suspiciuni rezonabile am considerat că nu trebuie să încărcăm munca Parchetelor”, a afirmat Pintea.

Ea a precizat că au fost aplicate 115 sancţiuni contravenţionale, 48 de amenzi, 67 de avertismente, şi în unele cazuri s-au dat termene de remediere până în 31 decembrie. „Este primul control de acest fel, în sensul că, pentru prima dată, s-a stipulat foarte clar că se verifică calitatea actului medical. DSP aveau abilitatea să verifice aceste aspecte, dar am stabilit noi proceduri astfel încât avem un prim raport. Imediat după tragedia de la Săpoca am declanşat control la toate unităţile de psihiatrie din ţară”, a arătat Sorina Pintea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here