”Galbena de Odobești” – monografia unui soi de viță de vie strămoșesc!

0
574

Lansarea volumului va fi făcută vineri, 18 octombrie, în Sala de lectură a Bibliotecii Publice din Odobești

Inginerul Spiru Constantinescu, fost cercetător științific la Stațiunea de Cercetări Viti-Vinicole Odobești, a scris o excepțională monografie ”închinată soiului Galbena, descins din lumea tribală a geților carpatini”, cum foarte sugestiv îl definește omul ce i-a dedicat acestui soi, ca și multor altora, 50 de ani de viață și de muncă!

Despre Galbena de Odobești, îi dau cuvântul să vorbească omului cel mai îndreptățit să o facă, autorului monografiei, inginerul Spiru Constantinescu. Omul cu care mă știu, ca și alți ziariști, de ani mulți și cărora le-a oferit cu discreție și delicatețe, momente de plăcute șederi de vorbă. De multe ori și câte un pahar din aleasa licoare a Galbenei de Odobești. Așadar: ”Soiul milenar Galbena a îndestulat această lume tribală și romană, a suportat șuvoiul de migratori și a stăruit în condițiile pedo-climatice ale pământului străbun al Moldovei. Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, regiunea viticolă din ținutul cetății Crăciuna cu soiul Galbena și alte varietăți autohtone este tot mai cunoscută, prin vinurile sale. Galbena, însoțită de soiurile locale va crea faima Podgoriei Odobești cu toate vicisitudinile îndurate (războaie, regimuri, boli, dăunători etc) de-a lungul secolelor”.

Monografia ”Galbena de Odobești” are șase capitole în 530 de pagini, este prefațată de prof. univ. Aurel Popa. Bibliografia lucrării cuprinde peste 1050 de titluri.

Minunata poveste a Galbenei de Odobești poate fi aflată de la însuși autorul, inginerul Spiru Constantinescu și invitații săi, care vor vorbi la lansarea Monografiei ce va avea loc vineri, 18 octombrie, la ora 11.00, în Sala de lectură a Bibliotecii Publice din Odobești.

Foto: Facebook / Casa de Cultură Odobești

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here