Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Pantofi de clovn, telefon, lanternă sau schiuri, printre obiectele cu care britanicii doresc să fie înmormântaţi

Printre cele mai neobişnuite obiecte cu care britanicii au solicitat să fie îngropaţi se numără mâncarea chinezească, o proteză de picior şi un făraş, potrivit unui sondaj efectuat în Marea Britanie, citat luni de Press Association. O analiză realizată de Co-op Funeralcare a relevat şi alte solicitări neobişnuite din partea britanicilor, precum un costum ”Vrăjitorul din Oz”, o vioară şi un set de pantofi de clovn. Una din persoane dintre cei 4.000 de adulţi incluşi în sondajul Co-op a declarat că s-a decis deja în privinţa lucrurilor care doresc să îi însoţească în sicriu. Peste o jumătate dintre respondenţi vor fotografii, una din patru persoane doreşte un ursuleţ de pluş, iar una din zece a optat pentru o sticlă cu băutura preferată.

Unii dintre cei care au participat la sondaj au declarat că ar dori să aibă în coşciug o lanternă. ”Plasarea unor obiecte în sicrie este un obicei care datează de secole, însă ceea ce observăm acum este o schimbare în ceea ce priveşte numărul oamenilor care aleg exact ce obiecte personale doresc să fie îngropate alături de ei. Uneori, aceste obiecte au valoare sentimentală, precum scrisori de dragoste, fotografii sau verighete. Alţii aleg lucruri specifice care îi fac pe oameni să râdă, cum ar fi mâncarea chinezească”, a declarat David Collingwood, director de servicii funerare în cadrul Co-op. Aceste obiecte ”pot fi adevărate subiecte de discuţie pentru cei rămaşi în urmă”, a adăugat el.

Co-op a alcătuit un clasament cu cele mai neobişnuite zece obiecte cu care britanicii au solicitat să fie înmormântaţi. Acestea sunt: mâncarea chinezească, o proteză de picior, un telefon mobil, un costum ”Vrăjitorul din Oz”, o vioară, o pereche de pantofi de clovn, un set de schiuri, un catalog Argos, o chitară şi o plăcintă cu carne de porc.

În primăvară, Co-op Funeralcare a dezvăluit topul celor mai populare melodii la înmormântările din Marea Britanie. Melodia ”My Way” a lui Frank Sinatra a condus acest clasament, urmată de ”Time To Say Goodbye” de Andrea Bocelli şi Sarah Brightman, şi de ”Over The Rainbow” de Eva Cassidy, potrivit unui sondaj la care au participat 2.000 de adulţi. Piesele proaspăt intrate în acest an sunt ”Supermarket Flowers” de Ed Sheeran şi ”You Raise Me Up” de Westlife. În premieră, pe primele zece poziţii ale clasamentului din acest an nu s-au regăsit piese tradiţionale de înmormântare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?