Vrânceanca Otilia Gogu a reușit să întoarcă toate cele patru scaune ale juraților de la Vocea României, emisiune difuzată vineri seară de Pro Tv. Irina Rimes, Smiley, Horia Brenciu și, la final, Tudor Chirilă au fost impresionați de vocea vrâncencei care a interpretat melodia Don’t cry for Louie a formației Vaya con Dios. Otilia Gogu a scris pe pagina sa de Facebook: „Mulțumesc tuturor pentru toate cuvintele frumoase și gândurile de bine, sunt copleșită de bucurie să aflu că există suflete pentru care nu sunt indiferentă! Vă mulțumesc de mii de ori și sper ca în continuare să vă ajung la suflete prin vocea mea! ✌️❤️???❤️?✌️
Mulțumesc întregii echipe Pro Tv, Band-ului deosebit, celor 4 antrenori minunați, publicului emisiunii, TUTUROR!”.
Conform prezentării de pe Facebook, Otilia Gogu este solist vocal la trupa Romanticii din Focșani și animator socio-educativ, educator social la Centrul de Zi Socio-Educational. Otilia Gogu este din Mărășești și a ales echipa lui Horia Brenciu.