GALERIE FOTO: Policlinica Orașului Panciu va fi modernizată la standarde europene

0
181

Primarul Iulian Nica și Cristian Ioan Samson, manager general SC Green Business S.R.L. București, au semnat vineri contractul de achiziție publică pentru obiectivul de investiții Eficientizarea energetică a Policlinicii Orașului Panciu. Totodată, șeful administrației locale a semnat și ordinul de prestație a serviciilor de proiectare. „Mă bucur să vă anunț că astăzi pornim la drum cu o nouă investiție! Policlinica Orașului Panciu va fi modernizată la standarde europene! Este un proiect pe care ni l-am dorit demult cu toții, un vis care, iată, va deveni realitate! Investiția are ca scop eficientizarea energetică a corpului de clădire în care își desfășoară activitatea mai multe cabinete medicale, astfel încât să se asigure un grad de confort interior sporit, concomitent cu reducerea consumului de resurse. Contractul de achiziție pe care l-am semnat include realizarea proiectului tehnic, detalii de execuție, caiet de sarcini, liste de cantități, documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/ acordurilor/ autorizațiilor, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și asistența tehnică din partea proiectantului pe toată durata contractului de execuție lucrări, precum și execuția lucrărilor pentru acest obiectiv de investiții. Durata de elaborare a documentației tehnice este de 30 de zile, iar durata de execuție a lucrării, de 14 luni“, a precizat primarul Iulian Nica.

Proiectul Eficientizarea energetică a Policlinicii Orașului Panciu are o valoare totală de 3.481.104,26 lei, din care 2.958.938,62 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR (85%), 452.543,55 lei valoare eligibilă din bugetul național (13%) și 69.622,09 lei valoarea cofinantarii eligibile a beneficiarului (2%). Obiectivul beneficiază de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3, Prioritatea De Investiții 3.1, Operațiunea B – Clădiri Publice. „Investiția constă în izolarea termică a pereților exteriori, montarea unui strat termoizolant pentru izolarea pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei de lemn şi a tâmplăriei metalice existente cu tâmplărie termoizolantă, termoizolarea plăcii de peste ultimul nivel cu refacerea învelitorii, intervenții la finisajele interioare. Se vor realiza noi instalații de încălzire și preparare ACM. De asemenea, se vor înlocui instalațiile de apă rece, apă caldă și se vor monta panouri solare pentru producerea de apă caldă și încălzire. Sperăm ca la data de 1 noiembrie 2019 să începem lucrările la acoperiș, iar din primăvară să continuăm cu celelalte lucrări”, a explicat primarul Iulian Nica.

Edilul-șef a reamintit celor prezenți la eveniment faptul că, pentru Primăria Orașului Panciu, sănătatea reprezintă un domeniu prioritar al pachetului investiţii sociale inițiate și implementate la nivelul comunității locale. „În ultimul deceniu, am investit masiv în aparatură și instrumentar de ultimă generație, am creat condiții deosebite de confort în saloane, am adus medici noi și chiar am înființat compartimente noi. Vă asigur că vom continua investițiile din sănătate. Vom înființa un Centru de Diagnostic în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orășenesc Panciu. Finanțarea va fi asigurată tot de Programul Operațional Regional 2014-2020. Investiția vizează înființarea unui Centru R.M.N. la Spitalul Orășenesc Dr. Eugen Băleanu, dar și a două noi compartimente: Cardiologie și Reumatologie. Prin intermediul acestor proiecte, dorim să venim în întâmpinarea nevoilor concrete ale pacienților din Panciu și din întreaga zonă, asigurându-le, în permanență, accesul la servicii medicale performante!“, a adăugat primarul Iulian Nica.

Acesta a mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea proiectului, evidențiind sprijinul deosebit acordat de președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan. „În numele comunității păncene, țin să îi mulțumesc domnului președinte Marian Oprișan pentru sprijinul acordat orașului Panciu la inițierea, promovarea și implementarea proiectului Eficientizarea energetică a Policlinicii Orașului Panciu. Este încă un proiect deosebit de important, care va contribui la modernizarea infrastructurii specifice din sănătate, precum și a serviciilor din acest domeniu. Proiectul face parte din Strategia de Dezvoltare a Orașului Panciu 2014-2020, care este corelată cu Strategia de Dezvoltare a Județului Vrancea 2014-2020. Tot în cadrul acestei axe de finanțare, vor fi reabilitate termic și clădirile Spitalului Orășenesc Dr. Eugen Băleanu Panciu, precum clădirile instituțiilor de învățământ din oraș, respectiv Liceul Teoretic Ioan Slavici și Liceul Tehnologic Al. I. Cuza“, a adăugat primarul Iulian Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here