GALERIE FOTO: Monitorul vine pe strada ta: Doctor Telemac

0
687

Continuăm călătoria în cadrul rubricii „Monitorul vine pe strada ta‟, cu o vizită pe strada Doctor Telemac din cartierul Bahne. Scopul: am vrut să văd cum arată covorul asfaltic, trotuarele, căile de acces în blocuri și ce s-a mai schimbat în zonă în urma planului de investiții pe infrastructura stradală a municipiului Focșani. Cu toate că Doamne-Doamne ne-a mai dat câteva zile călduroase, am întâlnit oameni cu suflet rece: „Arată după cum se vede! Nu vedeți și dumneavoastră?!‟, mă ceartă o trecătoare vizibil deranjată de întrebarea mea despre cum arată zona în care ne aflăm.

Nu se mai parchează pe trotuar!‟

Schimbări sunt, și se observă pe str. Doctor Telemac. Ne referim la stratul proaspăt de asfalt care a acoperit gropile – eternele monstruozități care „mușcă‟ din mașini; trotuarele au fost și ele acoperite cu un strat de asfalt astfel încât să fie aduse la același nivel, de asemenea, pe una dintre părțile laterale, trotuarele au fost îngrădite de câteva zeci de stâlpi micuți de fier, astfel încât mașinile să nu mai poată fi parcate acolo. „Pentru cine nu știe zona, i se poate părea o schimbare majoră. Am stat peste 40 de ani aici, este bine că au pus stâlpii ăștia să nu mai parcheze mașinile, era bine dacă puneau și pe partea cealaltă pentru că sunt copii care merg pe stradă din cauza mașinilor parcate aici, nu este normal! Mai sunt gropi, dar… per total, este bine. Ce ar mai trebui făcut sunt fațadele blocurilor: să-i ajute cineva pe oamenii care nu au posibilități să-și facă și ei fațadele; și să se continue cu asfaltarea‟, spune Georgeta Iacob.

Multe saloane de înfrumusețare

Vii de drag să te faci frumos/frumoasă la unul dintre saloanele de pe str. Doctor Telemac. De acum înainte, doamnele și domnișoarele nu-și vor mai rupe tocurile prin gropile din trotuare, iar domnii nu-și vor mai aduce aminte toți sfinții atunci când iau din plin o groapă cu prețioasa lor mașină. Câte saloane să fie de la intrarea în zonă până în celălalt capăt? Multe, multe care încă mai funcționează, și câteva care își așteaptă noii chiriași. Ce mai găsim în zonă? Inspectoratul Școlar Vrancea, cel mai bun reper ca să poți ajunge pe micuța str. Doctor Telemac, apoi mai este o școală de șoferi în imediata vecinătate a instituției, iar pe celelalte străzi din cartier sunt câteva școli și grădinițe. Nu sunt locuri de joacă pentru copii, iar parcările rămân veșnic o problemă.

Scări de bloc moderne

Ați auzit probabil de expresia „Caietul este oglinda elevului‟, ei bine, oglinda locatarilor din zonă sunt scările de bloc. Majoritatea blocurilor au uși de termopan, grădini cu trandafiri încă înfloriți și curățenie. La intrarea într-unul dintre blocurile de pe str. Doctor Telemac tronează următorul anunț: „INTERZIS FUMATUL ȘI CONSUMUL DE ORICE TIP DE BĂUTURI (CAFEA, SUC ETC) ÎN FAȚA BLOCULUI. ÎN CAZ CONTRAR SE VOR LUA MĂSURI, ADMINISTRAȚIA.‟ Anunțul pare că-și face treaba pentru că nu era mizerie pe nicăieri.

Elevii și noroiul

Am pornit în căutarea oamenilor dornici să stea de vorbă despre strada lor, nu am găsit… sau am găsit, dar nu dintre cei dornici. Am fost în vecinătatea Școlii Gimnaziale nr. 3, proaspăt denumită „Oana Diana Renea‟, unde am stat de vorbă cu vânzătoarea unui chioș: „Sunt de un an aici, dar este jale când plouă, toată apa vine aici, la scările magazinului. Elevii, ia uitați, stau acolo, dansează. Când plouă este noroi și iau tot noroiul pe picioare. Mai este și problema cu mașinile care se urcă pe trotuar.‟

Ce să faci ca să fie bine?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here