A murit profesoara de limba română Niculina Bercuci, „un om care se naște o dată la o mie de ani“

0
7674

Niculina Bercuci, fosta profesoară de limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Vasile Iftimescu“ din comuna Valea Sării, în vârstă de 73 de ani, s-a stins din viață joi, 10 octombrie, pe patul de spital. Organismul se pare că a cedat, după lungi suferințe cauzate de o fractură de șold. Inima sa a încetat să bată. A lăsat în urmă multă durere și suferință. A fost 30 de ani director la Școala Gimnazială „Vasile Iftimescu“, iar ca profesor, a educat mii de generații. Am aflat de la Adriana Bratu, inspector de limba franceză în cadrul IȘJ Vrancea, că a fost un om deosebit, un om cum foarte rar se mai naște. Adriana Bratu, a avut-o pe Niculina Bercuci, profesor, director și o perioadă colegă. Felul în care Niculina Bercuci se preocupa de elevi încât să înțeleagă tot ce li se explică, felul cum era plăcută de toți cei din jur, o făceau să fie un exemplu demn de urmat. Era ambițioasă, știa să-și impună punctul de vedere atunci când trebuia, avea un caracter cum rar se mai găsește. „A educat mii de elevi. Mi-a fost profesor, director, am fost chiar și colege la un moment dat. Era persoana căreia îi plăcea să atingă perfecțiunea. Un om care s-a sacrificat pe dumneaei pentru interesele școlii, deoarece punea mai presus de orice interesele școlii decât interesele personale. O persoană care a primit pe orice copil cu căldură, a știut să explice până la ultimul amănunt, încât nimeni să nu plece din clasă fără să nu fi înțeles ceva. Era plăcută în absolut tot ce făcea. Era plăcută și în comunitatea locală și la biserică și pe oricine întâlnea în cale, o vorbă bună dacă i-o spunea, acea persoană pleca liniștită. Pot spune că o dată la o mie de ani se mai nasc astfel de persoane“ a povestit Adriana Bratu, inspector de limba franceză.

Soțul Niculinei Bercuci a fost învățător, tot la Școala Gimnazială „Vasile Iftimescu“ din Valea Sării. Băiatul lor, absolvent al Seminarului Teologic de la Buzău și ulterior Facultății de Teologie din Constanța, a rămas acum, fără mamă. Fără acea persoană care l-a educat, l-a modelat și l-a format. Pe 24 noiembrie i-ar fi spus: „La mulți ani, mamă dragă!“

Chiar dacă a ieșit la pensie, Niculina Bercuci a fost în continuare prezentă în rândul elevilor și alături de cadrele didactice care o invitau la toate activitățile ce țineau de școală și nu numai. „Odată cu ieșirea la pensie, nu a încetat să nu vină la școală. A mai avut o funcție de bibliotecar, o invitam pe la activitățile Comisiei Metodice, o invitam la serbări, la aniversări. Ne era mereu alături. Ne făcea plăcere să avem lângă noi“ a mai spus Adriana Bratu.

Cei care doresc să o conducă pe ultimul drum, o pot face, duminică, când Niculina Bercuci va fi înmormântată la cimitirul din comuna Valea Sării.

Elevii, cadrele didactice și comunitatea locală au transmis următorul mesaj: 

 „Într-o zi de toamnă, pășea pe poarta unei școli, o domnișoară profesor cu chip angelic, ochi strălucitori, zâmbet suav, cu părul în culorile toamnei și mers legănat, asemeni unei mlădițe ….Au trecut de atunci peste 56 toamne …..Dar, tot într-o zi de toamnă, inima ei bună și blândă , a încetat să mai continue firul vieții…….

Este vorba despre un dascăl care și-a iubit profesia, a iubit copiii, a respectat părinții și a avut întodeauna ca deviză ideea ă școala este cea care întreține și valorifică valorile educației și culturii.

Acest dascăl se numește Niculina Bercuci, din satul Colacu, comuna Valea Sării, fost profesor peste 42 de ani, dar și director al școlii din localitate peste 33 de ani .

Și-a continuat activitatea ca profesor de Limba și literatura română și câțiva ani după pensionare. Școala a fost a doua casă, fapt pentru care nu a putut să stea departe de copii. Alături, pe toată perioada de activitate i-a fost și familia, soțul fiind învățator. De-a lungul carierei, a reușit să insufle copiilor dorința de a aprofunda cunoștintele și de a-și însuși altele noi. Dragostea pentru învățătură a făcut-o să răspundă prezent la toate activitățile organizate la nivelul școlii, al inspectoratului școlar, dar și la activități extrașcolare. Întodeauna meritele i-au fost răsplătite de forurile superioare prin decorații și medalii .

A fost un om adevărat între puținii oameni. Prin străduința sa a reușit să dea societății valori omenești care au facut cinste școlii, localității.

Pentru foștii elevi, colegi, localnici, va râmăne în memoria fiecăruia, chipul dascălului model cu tot ce înseamna o carieră împlinită.

Golul din sufletele tuturor nu poate fi înlocuit de nimeni și nimic. Îi vom respecta memoria de-a lungul vieții noastre și ori de câte ori va fi nevoie îi vom pomeni numele și în semn de omagiu îi vom aprinde o lumină care să-i călăuzească pașii printre îngeri, în înaltul cerului.

Așadar, tot într-o zi de toamnă, ne luăm rămas bun de la un dascăl, un om, un suflet…….

Nu vă vom uita niciodată, doamnă profesor, doamnă director Niculina Bercuci.

Dumnezeu să vă ierte, să vă odihnească în pace și să vă primească în Împărăția Sa luminată!

Odihnă veșnică aturi de îngeri !”

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here