GALERIE FOTO: Ziua națională a produselor agroalimentare românești, în Piața Moldovei; din cauza depopulării zonei de munte, Vrancea nu are niciun produs montan

0
907

Focșănenii au golit în câteva minute expoziția de produse agroalimentare organizată, ieri, de Direcția Agricolă, în Piața Moldovei, cu ocazia Zilei Naționale a produselor agroalimentare românești. Programată pentru ora 11, expoziția a durat mai puțin de o oră pentru că vizitatorii au profitat și au gustat din toate produsele expuse pe cele mese din Piață. Plăcinte, tobă, șunculiță, cârnăciori, brânză, must au fost consumate de focșănenii curioși de exponatele pregătite de Direcția Agricolă. Cele mai căutate au fost gogoșile și plăcintele cu… vanilie. „Eu nu prea vin în piață, nici la supermarket nu mă duc pentru că avem în grădină cam ce ne trebuie… zarzavat, din astea. Nu știam ce este aici, am văzut că sunt preparate din carne, dulciuri, cozonac, am luat și eu o plăcintă cu vanilie… este bună. Unde le mai găsești bio?! Sunt scumpe, domnișoară, spune Viorica Nicolau, venită din Bolotești întâmplător la expoziția cu produse tradiționale.

„Ce-i aici, parastas?! Uite, îți dau de pomană, așa își îndemna un domn soția, care nu reușește să răzbată drumul până la platourile cu brânzeturi și mezeluri. Unii oameni sunt suspicioși atunci când vine vorba de produse gratuite. Așa se face că inițiativa Direcției pentru Agricultură Județeană Vrancea nu a fost înțeleasă cu adevărat de unele voci. Sunt și oameni care apreciază însă munca țăranului român: „La noi în piață sunt prețuri mici la calitate bună, omul nu se gândește câtă muncă este în spatele acelui produs. Ultima dată, din piață, am cumpărat cartofi, cred că am dat 2 lei pe kilogram, puțin, dacă ne gândim cât muncesc oamenii acolo‟, spun Viorel și Mariana din Rădulești.

Nelipsitul cetățean turmentat de această dată nu știa cu ce… produs să voteze! „Ăștia bagă și în buzunar!‟, striga omul parcă rupt de realitatea care-l înconjura.

Plăcintele, brânza, mezelurile și toate celelate bunătăți de pe platouri au dispărut sub privirile curioase ale trecătorilor. Câteva comerciante din piață și-au spus că nu trebuie să rateze ocazia: „Așa ceva nu se ratează, hai să luăm și noi ceva, dacă este gratis”.

Între feliile subțiri de pâine, niște mâini împovărate de anii bătrâneții ascundeau puțină brânză… poate este prima masă pe ziua de azi… oamenii străzii ajung oamenii nimănui, iar un astfel de eveniment este și pentru ei… este, de fapt, pentru toată lumea.

A fost a treia ediție a expoziției organizată cu produse agroalimentare românești din Vrancea. Din 2017, pe 10 octombrie este sărbătorită Ziua națională a produselor agroalimentare românești. Legea 68 din 2017 menționează că „prin produs agroalimentar românesc se înțelege produsul obținut pe teritoriul național din materii prime de bază provenite în proporție de 100% din fermele din România și are inscripționat pe etichetă drapelul României”. Scopul expoziției este de a promova produsele românești, tradiționale și producția agricolă națională pentru consumatorii români. „Suntem la a treia ediție în care încercăm să promovăm și să aducem în prim plan produsul agroalimentar românesc realizat de fermierul autohton. În ediția din acest an am organizat o mică expoziție. Mulțumim Primăriei Focșani și Administrației Piețelor pentru sprijinul acordat. Încercăm să aducem în fața consumatorului produsele autohtone de la fermierii locali, fructe, legume, produse pe bază de carne, brânzeturi, gogoși, cozonac, pâine, vin, inclusiv must”, a spus directorul Direcției Agricole, Maria Bunghez.

Propuneri din partea cumpărătorilor

Cu toții ne dorim să mâncăm sănătos, și pe bună dreptate. De ce să importăm, când avem și noi producători de legume, fructe, lactate, cărnuri și produse de panificație?! Le vrem la raft, și în supermarketuri, nu doar în piață. „Eu sunt doamna cu ideile! Am cumpărat de la supermarket niște tobă și am ajuns să stau o săptămână în spital! Mai bine dau un ban, dar știu că este calitate. Am fost pățită și în piață. Am cumpărat 2 kilograme de mere, și, întâmplător am fost la altcineva să le cântăresc după ce le-am plătit. Aveam 1 kilogram și 300 de grame, este corect?! Dacă ceream 1 kg, îmi dădea numai 300 de grame?! Nu-i corect nici așa. Este bună și ideea asta cu promovarea, dar mai corect ar fi să se construiască un magazin mare care să includă toate produsele din Vrancea, s-ar face coadă de aici până în Sud și ar bate concureța. Sau, să fie mai multe magazine din acestea și în Centru, Sud, Gară…‟, spune doamna Valeria Lupu.

Potențial pentru produsele montane

Oferta de produse tradiționale realizate de producătorii vrâceni ar putea fi mai mare însă multe produse nu sunt înregistrate oficial. Fermierii preferă să vândă cașcavalul, cașul sau produsele din carne fără să facă alte hârtii. Este mai ușor și mai simplu să vândă produse în târgurile din sate sau pe marginea drumurilor naționale. Reprezentantul Oficiului Bazinal Vrancea al Agenției Naționale a Zonei Montane, George Sîrbu, a subliniat că județul nostru are un potențial foarte mare dar producătorii sunt reticenți să își înregistreze brânzeturile sau produsele din carne ca „Produs montan”. Deocamdată au fost înregistrate produse tradiționale precum pâinea lui Pitiș, pâinea lui Cuza sau pâinea tradițională de la Cotești. „Din păcate, Vrancea, până la acest moment nu are niciun produs montan. Receptivitatea producătorilor din zona de munte este scăzută, din ce am văzut până acum. Pe de o parte, poate că deoarece zona montană este depopulată, tinerii au coborât la câmpie iar cei bătrâni sunt mai puțini interesați, vor să închidă afacerile, să vândă oile, animalele. Am identificat produse care pot fi înregistrate ca produs montan dar fermierii nu sunt interesați de înregistrarea ca produs montan. În principal este vorba de produse lactate, tot ce înseamnă produse din lapte, mai puțin din carne. Se produce foarte mult lapte în zona montană și de calitate foarte bună. Este o caracteristică a zonei montane că produsele sunt mai sănătoase acolo, deoarece furajele nu sunt tratate, dar din păcate producătorii ezită să își înregistreze produsele, pentru moment. Potențial este foarte mare, din punctul meu de vedere dar producătorii, deoarece sunt puțini și îmbătrâniți, sunt mai puțini receptivi la înregistrarea acestor produse”, a spus George Sîrbu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here