Sute de nuci adunate de veveriţe pentru iarnă, descoperite sub capota unei mașini

0
162
A man gestures next to walnuts and grass hidden by squirrels seen under the hood of a car, in Allegheny County, Pennsylvania, U.S. in this October 7, 2019 image obtained via social media. Chris and Holly Persic via REUTERS THIS IMAGE HAS BEEN SUPPLIED BY A THIRD PARTY. MANDATORY CREDIT. NO RESALES. NO ARCHIVES. MUST ON SCREEN COURTESY CHRIS AND HOLLY PERSIC.

Obiceiul veveriţelor de a face provizii de hrană pentru iarnă a căpătat o altă semnificaţie pentru doi soţi din Statele Unite, după ce au descoperit sub capota maşinii lor o cantitate însemnată de nuci şi iarbă, relatează miercuri Reuters. Holly Persic se îndrepta către o bibliotecă din comitatul Allegheny, situat în statul Pennsylvania, când a observat că autovehiculul pe care îl conducea se comportă neobişnuit. ”Soţia mea m-a sunat de la Northland Library şi mi-a spus că maşina ei mirosea ca şi cum ar fi luat foc şi scotea un sunet ciudat”, a declarat Chris Persic într-un mesaj publicat pe Facebook, devenit apoi viral. Holly a deschis capota şi a descoperit că zona motorului era plină cu nuci înfăşurate în iarbă, probabil depozitate de veveriţe în timpul weekendului, când maşina fusese parcată afară.

Chris a petrecut aproape o oră îndepărtând ”peste 200 (nu e o exagerare) de nuci şi iarbă de sub capotă”, după cum a indicat el mesaj. Cuplul nu a părut deranjat de acest incident şi chiar a glumit pe seama lui. ”Cu siguranţă, o veveriţă-nevastă este supărată acum şi se întreabă unde au dispărut nucile”, a adăugat Chris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here