1400 de elevi din Vrancea vor face galerie la meciul România – Norvegia

0
1438

1400 de elevi din județul Vrancea vor fi prezenți la meciul din preliminariile EURO 2020 ce se va disputa pe 15 octombrie, pe Arena Națională, de la ora 21.45. Federația Română de Fotbal pune la dispoziție gratuit, copiilor până în 14 ani, accesul la meciul România – Norvegia. Astfel, unitățile de învățământ participante la meci, sunt următoarele: Școala Gimnazială Bălești, Școala Gimnazială Nr. 1 Biliești, Școala Gimnazială „Profesor P.C. Mazilu“ Broșteni, Școala Gimnazială „Ionel Sârbu“ Ciorăști, Școala Gimnazială „Ioan Cîmpineanu“ Cîmpineanca, Școala Gimnazială „Prof. Mihai Sîmbotin“ Cîrligele, Școala Gimnazială Șerbănești – Corbița, Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu“ Dumbrăveni, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță“ Gugești, Școala Gimnazială Homocea, Școala Gimnazială Jitia, Școala Gimnazială Măicănești, Școala Gimnazială Movilița, Școala Gimnazială din Năruja, Școala Gimnazială Paltin, Școala Gimnazială Păunești, Școala Gimnazială „Dr. Costică Bălan“ Poiana Cristei, Școala Gimnazială „Profesor Grozea Nicu“ Răstoaca, Școala Gimnazială Spulber, Școala Gimnazială Nr. 1 Străoane, Școala Gimnazială Suraia, Școala Gimnazială Tîmboiești, Școala Gimnazială Țifești, Școala Gimnazială Vidra, Școala Gimnazială Vîrteșcoiu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga“ Focșani, Școala Gimnazială „Oana Diana Renea“ Focșani, Școala Gimnazială „Anghel Saligny“ Focșani, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare“ Focșani, Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu“ Focșani, Colegiul Național „Unirea“ Focșani, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret“ Focșani, Liceul cu Program Sportiv Focșani, Școala Gimnazială Nr. 2. Mărășești, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu“ Odobești, Liceul Tehnologic „Al. I.Cuza“ Panciu.

La nivelul municipiului Focșani, din unitățile școlare de nivel gimnazial și liceele care au gimnaziu, vor participa un număr de 720 de elevi, care vor avea transportul asigurat, dus-întors, la București, de către primarul Cristi Valentin Misăilă. „Am rezolvat ca transportul să fie gratis pentru elevi, fiind finanțat de primărie prin CSM 2007 Focșani. În acest moment avem 720 de copii care vor merge la meci, cu autocare plătite de CSM 2007 Focșani. Lista nu este încă definitivă. Mă voi ocupa de organizare, încât să nu fie probleme”, a declarat Cristi Valentin Misăilă.

De menționat este faptul că Naționala României a fost sancționată de UEFA să joace cu porțile închise partida de pe teren propriu împotriva Norvegiei, după mai multe abateri. Se pare că participarea elevilor din România la acest meci va doborî un nou record mondial cu privire la numărul de participanți până în 14 ani care participă la un meci de fotbal între reprezentativele a două țări, în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2020. În afară de participarea gratuită la meciul România – Norvegia, elevii vor fi răsplătiți, pe baza codului de bară al biletului ( gratis ) de un pachet compus dintr-o băutură răcoritoare și o gustare pe care îl pot ridica de la punctele special amenajate în incinta stadionului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here