Voicilă (secretar de stat MMACA), către reprezentanţii IMM-urilor: Clusterele sunt viitorul

0
57

Secretarul de stat din Ministerul pentru Mediul de Afaceri Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), Gabriela Mihaela Voicilă, a îndemnat reprezentanţii IMM-urilor din judeţul Mureş, cu care a avut o întrevedere, luni, să se asocieze sau să adere la clustere, astfel încât să poată beneficia de informaţii referitoare la noutăţile de pe piaţă, dar şi de îndrumare de specialitate cu privire la viitorul companiilor.

„Studiind mai îndeaproape modul în care economiile din Europa de Vest s-au dezvoltat, am descoperit că de foarte mulţi ani sunt asociate, au diverse asociaţii, au creat clustere. Aveţi în zonă clustere foarte bine dezvoltate, care au fost deja premiate la nivelul Uniunii Europene. Prin aceste clustere puteţi beneficia de cele mai proaspete informaţii, care cu siguranţă vă pot susţine demersurile pentru viitorul companiei dumneavostră. Într-un cluster puteţi beneficia de consultanţă din partea mediului academic, adică să învăţaţi lucruri noi care să vă ajute să îmbunătăţiţi tehnologia. Un cluster este astfel organizat încât puteţi afla în orice moment care este valoarea pe piaţă a produselor pe care le fabricaţi în România. Într-adevăr fără a fi foarte informaţi cu ceea ce este ‘la modă’ în acest moment, dacă vom insista să rămânem la ideile vechi, la produsele vechi, pe care le producem de 10-20 de ani, uneori ne minunăm de ce nu mai merge vânzarea atât de bine sau de ce nu reuşim să avem un profit pe măsura muncii. Oare clienţii mai aleg acum, în 2019, produse de model 2000 sau 2010? Cu siguranţă vom descoperi că nici măcar noi nu mai facem asemenea alegeri. Ca să avem rezultatele pe care le dorim este necesar să venim cu idei creative, să ne apropiem de partea de cercetare, de inovare – care în România există şi e bine dezvoltată – astfel încât să reuşim să aducem un plus în produsele noastre prin calitate sau reţete noi, astfel încât atunci când ieşim cu produsul pe piaţă este ales, este cumpărat (…) Viitorul sunt clusterele!”, a argumentat Gabriela Mihaela Voicilă.

Reprezentanta MMACA a arătat că ministerul are un departament de comerţ exterior care susţine producătorii români să îşi dezvolte piaţa de desfacere şi că deşi IMM-urile pot avea acces astfel la târguri internaţionale, varianta ideală ar fi totuşi ca acestea să se asocieze.

„Adică simţim toţi că în magazinele româneşti au apărut foarte multe produse fabricate în alte ţări, dar să ştiţi că şi produsele româneşti sunt foarte bine cotate, în primul rând calitate şi vă garantez că şi preţ. Pot să vă spun acest lucru pentru că am ţinut să particip la mai multe târguri (…) Orice producător român se poate înscrie într-o asociaţie, fiecare domeniu de activitate din România are cel puţin o asociaţie care îi uneşte. Şi în cadrul asociaţiei respective se propune participarea la mai multe târguri (…) Produsele noastre sunt la un înalt nivel de calitate şi îşi găsesc cumpărători. Vă aşteptăm cu mare drag să urmăriţi pe site-ul nostru programul de participare a firmelor producătoare româneşti la diversele evenimente pentru anul următor. Chiar dacă firma nu este membră într-o asociaţie, poate să participe la aceste evenimente, dar cel mai bine este dacă vom reuşi să ne asociem”, a mai precizat secretarul de stat în MMACA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here