VIDEO: Ministrul Comunicaţiilor: În anul 2020, cu siguranţă vom începe implementarea tehnologiei 5G la nivelul României

0
77

Implementarea tehnologiei 5G în România va începe cu siguranţă în anul 2020 şi aşteptăm ca, până la sfârşitul acestui an, licitaţia pentru alocarea noilor frecvenţe să se finalizeze conform planului, a declarat, luni, ministrul PSD al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu. Oficialul a fost prezent în cadrul conferinţei anuale pe teme de securitate cibernetică, organizată, în aceste zile, la Palatul Parlamentului, de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO). „Aşa cum a fost planificat de la sfârşitul anului trecut, începutul anului în curs, reglementatorul adică autoritatea care are responsabilitatea în ceea ce priveşte parcursul licitaţiei pentru alocare frecvenţelor de 5G (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – ANCOM, n.r.) a demarat deja procesul de consultare publică chiar pe site-ul instituţiei. Parcursul este în desfăşurare conform planului pe care noi ni l-am asumat şi aşteptăm ca, până la sfârşitul acestui an, această licitaţie să se finalizeze. În anul 2020, cu siguranţă vom începe implementarea tehnologiei 5G la nivelul României şi astfel ne putem situa în plutonul primelor ţări europene care implementează această tehnologie. Deja, licitaţia în sine s-a desfăşurat sau este în curs de desfăşurare într-un număr de ţări ca Germania, Italia, Austria, Ungaria. Deci, este important să menţinem acest parcurs, astfel încât să rămânem printre primele ţări care vor adopta tehnologia 5G – un punct de cotitură. 5G va fi fundamentul pentru adopţia de noi tehnologii şi vorbim de Internetul Lucrurilor (Internet of Things, n.r.), Inteligenţa Artificială şi ne dorim ca România să rămână în plutonul ţărilor fruntaşe care vor avea la îndemăna fiecărui utilizator o nouă tehnologie”, a afirmat Petrescu.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Eduard Lovin, declara, pentru AGERPRES, că, pe tema procedurii de licitaţie pentru 5G, calendarul asumat de către reglementator este respectat, însă este nevoie de Hotărârea de Guvern care include preţurile de plecare, act normativ care ar trebui „să iasă în câteva zile, maxim o săptămână”.

Articolul integral pe – https://bit.ly/33c45Gw

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here