Premierul PSD Viorica Dăncilă a anunţat că rectificarea bugetară va fi aprobată vineri, când Guvernul se va întruni în şedinţă. „Rectificarea bugetară va avea loc vineri. Vineri vom avea şedinţă de Guvern, vom avea rectificarea bugetară şi mai multe acte normative atât de aşteptate în întreaga ţară”, a afirmat duminică prim-ministrul, la Huşi.
Prim-ministrul i-a reamintit preşedintelui Klaus Iohannis că trebuie să numească interimari pentru portofoliile lăsate libere de ALDE. „Domnul preşedinte Iohannis în primul rând trebuie să respecte Constituţia. Conform deciziei Curţii Constituţionale, trebuie să numească interimari pentru cele trei portofolii lăsate de ALDE şi să revoce cei doi miniştri. Eu cred că atunci când dai lecţii trebuie să fii tu un om corect, atunci să dai lecţii pentru ceilalţi. (…)”, a precizat Dăncilă.
Premierul a participat, duminică, la Sărbătoarea Toamnei din comuna Zorleni, după care a mers în municipiul Huşi, unde s-a desfăşurat Toamna Culturală huşeană. La Zorleni, premierul a participat la sărbătorirea ”nunţii de aur” de către şapte cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. „Apreciez şi iubesc oamenii în aceeaşi măsură, pentru că numai iubind oamenii poţi să fii alături de ei. Dacă stai departe de oameni, n-o să-i înţelegi niciodată şi n-o să le înţelegi nevoile, n-o să le înţelegi dorinţele, pentru că există o adevărată barieră. Indiferent de cei care vor jigni, indiferent de cei care vor ţipa, nu aşa suntem noi, românii. (…) Cei care ţipă nu ne reprezintă pe noi, românii. (…) Nu avem nevoie de două Românii, România lor şi România noastră. România e a tuturor şi trebuie să fim uniţi pentru părinţii şi bunicii noştri care au construit această ţară”, a mai spus premierul.
Viorica Dăncilă a fost însoţită de vicepremierul Mihai Fifor, ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.