Ziua de sâmbătă mi-am rezervat-o pentru a vedea la faţa locului, cum ţăranii din zona de munte a judeţului Vrancea, îşi strâng agoniseala de pe loc, mai exact, adunatul nucilor. Astfel, am mers în satul Motnău din comuna Dumitreşti, pentru a culege la rece informaţii despre cum gospodarii trudesc la adunatul nucilor. Pe o vreme mohorâtă, un bătrânel, Nea Vasile, era îmbrăcat foarte gros şi aduna de zor nucile căzute şi acoperite de frunze şi crenguţe uscate. Cu mâinile negre şi crăpate, bătrânelul nu pierdea din vedere nici o nucă, pentru că ei le vând la bucată, aşa că fiecare nucă valorează ceva. Unele nuci erau curate şi uscate, iar altele erau încă în coajă şi murdare. Bătrânul, pe loc, le curăţa de coajă şi le punea într-un paner din nuiele de răchită, făcut chiar de el. Cu toate că vremea era închisă, pentru mine era un peisaj atât de frumos, deoarece în dreapta mea se auzea susurul apei Motnăului, în faţă se vedeau norii ce veneau dinspre pădure şi aduceau cu ei ploaia, în stânga odăiţa veche făcută de zeci de ani, iar din patul verde al ierbii, stăteau drepte brânduşele cu nuanţa lor violacee. Însă pentru gospodari, este totul trist şi rece. Trist că au atâtea treburi, că nici nu le mai fac faţă. Trist că nu au ajutor, că sunt bătrâni şi nu mai pot. Adunatul nucilor, pentru bătrâni este o muncă grea, pentru că trebuie să stea aplecaţi şi îi dor „toate oasele“. „Între a mă ocupa prin ogradă de animale şi a aduna nuci, mai mult m-aş ocupa de animale. Sunt bătrân şi tare greu îmi este să adun nucile. Trebuie să mă aplec, să mă ridic, iar să mă aplec şi nu mai pot de oase. Mă dor toate oasele. Şi de la vremea asta câinoasă, parcă şi mai tare mă dor. Pentru că este ud pe jos, că a tot plouat şi frunzele căzute s-au lipit de nuci sau de coaja lor, mă chinui mai mult să le curăţ“, a spus bătrânul. Oamenii strâng nucile pentru a le vinde sau a cumpăra pe ele, mălai, zahăr, făină şi orez. Dacă le vând, le dau cu 50 de lei mia. Adică o mie de nuci valorează 50 de lei. Ei ştiu că pe piaţă preţul lor este mult mai mare, dar pentru că atât le oferă cei care vin pe la ei prin sat cu maşinile în căutare de nuci, se mulţumesc şi cu atât. Se gândesc că poate altă maşină nu mai trece prea curând şi mai bine să le dea atunci, chiar dacă iau bani puţini pe ele. Sau mai vin maşini cu pachete cu alimente şi le dau la schimb cu nuci. Pe un sac cu nuci, pot lua o cutie cu un bax de mălai, făină, ulei sau orez. Doar acolo au şi ei dreptul la replică şi pot spune că vor doar ulei, sau doar făină, sau să aleagă combinaţia. „Le adunăm şi apoi le vindem. Sunt dubiţe care urcă tocmai până aici la noi şi strigă „Cumpărăm nuci, cumpărăm nuci!“ şi noi ieşim repede cu sacii cu nuci în drum. Nu dau mult pe ele, dar nu ştim dacă mai vin şi alţii şi cum avem nevoie de bani pentru iarnă, le dăm de-acum. Le dăm cu 50 de lei mia de nuci. Ştim că ele, la piaţă în Focşani, se dau cu 40 de lei kilogramul, dar ce să facem dacă atât ne dau pe ele? Ne mulţumim şi cu atât. Mai sunt maşini care vin cu cutii cu alimente. Cu pachete. Ei strigă „Schimb pachete pe nuci!“ Noi ştim ce e în pachete acolo. Sunt nişte cutii de carton şi au sticle cu ulei, făină, mălai şi orez. De obicei noi luăm ulei şi orez, că mălai şi făină facem la moară cu sacul. Şi cerem ori de toate nucile ulei, ori mai luăm şi ulei şi orez. Dar sunt şi vecini care iau din toate câte puţin. Depinde ce vor“, a mai spus bătrânul. După ce au fost culese de pe loc, acestea sunt aduse acasă, în ograda gospodarului şi puse la uscat pe bordura de lângă casă, sau pe prispa casei, dacă este făcută din scânduri. Asta, se întâmplă deoarece mai sunt anumite nuci cu miezul crud şi dacă este băgat printre cele uscate şi în saci de rafie, mucegăiesc. Mai sunt cazuri când gospodarii, din cauza timpului scurt pe care îl au la dispoziţie să le adune, le iau pe toate, chiar şi cu coajă, şi în serile când stau pe lângă sobă, le gogesc, după care le pun la uscat. Acum, faţă de alţi ani, pe lângă preţul destul de mic pe care îl oferă samsarii de produse agricole, a mai apărut şi ursul care fie se urcă în nuc şi îi rupe crengile de-l face praf, fie se aşează jos pe iarbă, unde sunt nucile căzute din pom, şi se serveşte după bunul plac. „Mi-a zis vecinul, nea Răduţă, că ursul a coborât din pădure şi noapte de noapte stă aici, lângă gardul lui şi s-a apucat de mâncat nuci. Aici, unde este terenul, nu avem casa, ci o odaie, dar nu stă nimeni în ea şi nici vecini cu case mai apropiate nu sunt. Aşa că ursul este şef aici. Face ce vrea el“ a mai spus nea Vasile.
