Chinuit de îndoieli şi temeri în credința sa, dar cu speranța că o să vadă minunea cu ochii, un om şi-a făcut curaj într-o zi şi s-a rugat:
„Doamne, vorbește cu mine!” La scurt timp o privighetoare a început să cânte, dar omul alerga după treburi în goana lui zilnică și nu a auzit-o. Nu și-a pierdut însă speranța și a continuat: „Doamne, fă o minune şi vorbește cu mine!”
După o vreme, din senin, un trăznet imens a brăzdat cerul… dar omul n-a ştiut ce să creadă, nu i-a dat importanță. Fără a fi încă descurajat, omul a privit într-o zi în jurul lui și a zis: „Doamne, lasă-mă să te văd!”. În seara aceea, o stea a început să strălucească puternic, însă omul nu mai privise de foarte mult timp cerul înstelat și desigur că nu a observat-o.
Devenind nerăbdător, la un moment dat omul a strigat: „Doamne, arată-mi un miracol!”. Şi după câteva zile, pentru că venise sorocul, în familia unor prieteni s-a născut un copil, dar omul nici acum nu a înțeles. Așa că într-o ultimă încercare, omul a implorat disperat: „Atinge-mă Doamne și lasă-mă să știu că ești aici !”
Dumnezeu a coborât atunci și l-a atins pe om. Omul a scuturat în grabă fluturele de pe umărul său și a plecat mai departe…
Iar noi, oamenii, orbiți de ambiții şi vise deşarte, trecem de atâtea ori nepăsători în viață pe lângă mici sau mari întâmplări, fără să ştim că pierdem, rând pe rând, o şansă de a vedea minunea cu ochii.
Mihaela Trifan
(după o veche pildă arabă)
