Sculptura ”Bouquet of Tulips”, de Jeff Koons, inaugurată la Paris, după trei ani de polemici

0
25
The sculpture Bouquet of Tulips, dedicated to the victims of the Bataclan attack, by American artist Jeff Koons is unveiling near the Petit Palais museum in Paris, France, October 4, 2019. REUTERS/Phillippe Wojazer

Sculptura „Bouquet of Tulips”, realizată de artistul american Jeff Koons şi reprezentând o mână care ţine un buchet de lalele, cadou oferit de Statele Unite municipalităţii din Paris după atacurile teroriste din 2015-2016, a fost inaugurată oficial vineri, după polemici intense care au durat aproape trei ani, informează AFP.

Lucrarea, o statuie monumentală cu înălţimea de 12 metri, a fost dezvelită în spatele Petit Palais, în apropiere de Champs-Elysees. „Sunt doar 11 flori. A 12-a simbolizează pierderea născută din atentate”, a declarat artistul american, după un lung discurs de mulţumire, în care a evocat spiritul lui Frederic Auguste Bartholdi, sculptorul care a creat Statuia Libertăţii. „Buchetul” creat de Jeff Koons evocă mâna celebrei statui newyorkeze care ridică o torţă şi, în acelaşi timp, face trimitere la lucrarea „Bouquet de l’Amitie” creată de Pablo Picasso, a subliniat artistul american în acelaşi discurs.

„Un cadou se acceptă”, a reiterat primarul Parisului, Anne Hidalgo. „Totul este mare la Paris: emoţiile, polemicile…”, a adăugat ea, referindu-se la numeroasele controverse ce au vizat acest proiect, începând cu amplasamentul său, continuând cu personalitatea artistului Jeff Koons – acuzat că participă la mercantilizarea excesivă a artei contemporane – şi terminând cu preţul său (3,5 milioane de euro, sumă finanţată de donatori privaţi).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here