Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Focșani. Puncte termice din Centru și Bahne, dar și rețele de transport și distribuție, reabilitate

Primăria Focșani va începe în această toamnă lucrările din cadrul etapei a II-a de reabilitare a sistemului de termoficare din municipiu. Prin acest proiect vor fi reabilitate rețelele termice de transport și distribuție, dar și punctele termice din zona Centru și Bahne. Conducerea Primăriei Focșani a anunțat că în această toamnă vor fi demarate lucrările la rețelele termice aferente PT 5, situat pe Bd. Unirii (în spatele fostului Restaurant Central) și la PT 6A, situat pe Bd. Unirii (zona Federal Coop.). Lucrările sunt demarate în urma semnării contractului de finanțare pentru implementarea proiectului ”Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice – Etapa a II-a”.

Proiectul finanțat din fonduri europene are o valoare de peste 70 milioane lei. Primăria a anunțat că traseul pe care se vor reabilita retelele de transport este ENET – Sens giratoriu Comcereal – str. 1 Decembrie – Str Bucegi – str. Cuza Vodă (până la clădirea fostului Tribunal) – str. Cezar Boliac până la Punctul Termic nr. 21 (la Inspectoratul Județean de Poliție). Vor fi reabilitate următoarele Puncte Termice: PT 5 – Bd. Unirii (în spatele fostului Restaurant Central), PT 23 – Aleea Căminului (în spatele blocului G2), PT 38 – Strada Bucegi (în spatele fostului Gerald), PT 43 – Strada Panduri (lângă Grădinița nr. 16), PT 44 – Strada Rarău, PT 46 – Strada Vlahuță (în spatele Casei Armatei/Centrul Militar), PT 110 – Strada 1 Decembrie (în curtea Colegiului Tehnic Edmond Nicolau/Liceul nr. 1), PT 24 – Str. Alecu Sihleanu (în clădirea Atelier a Colegiului Tehnic Valeriu D. Cotea/fostul Liceu Agricol), PT 41 – Str. Moldova (în curtea Colegiului Tehnic Gh. Asachi/fostul Liceu 2 MIU). Vor fi reabilitate rețelele termice de distribuție și a rețelelor termice secundare aferente PT 5, PT 6A, PT 23, PT 24, PT 38, PT 41, PT 43, PT 44, PT 46, PT 110. În cazul în care doriți să realizați lucrări la sistemele de rețele edilitare subterane (branșamente la rețele de gaze, apă, canal, electricitate), vă înștiințăm că acestea vor trebui executate înainte sau concomitent cu perioada de execuție a obiectivului menționat. Precizăm faptul că după finalizarea lucrărilor de reabilitare nu mai sunt permise intervențiile în zona respectivă, se arată în anunțul municipalității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?