Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Fotbal – Marius Bratu și-a prezentat verbal demisia de la CSM Focșani 2007!

 

Primarul Cristi Valentin Misăilă confirmă, dar declară că a fost o declarație dată la cald și că urmează să fie analizată situația pentru ca echipa să nu se îndepărteze de la obiectiv

Antrenorul principal al echipei de fotbal a CSM Focșani 2007, Marius Bratu, a publicat pe pagina sa de facebook, după meciul de la Bacău, cu CSM, încheiat la egalitate următoarele:

În urma rezultatului de astăzi, 0-0 contra celor de la CSM Bacău, am avut o discuție imediat după meci cu Dl. Primar Misăila și Dl.Consilier Istrate, apoi mi-am prezentat demisia verbal, din respect pentru proiectul CSM Focșani 2007, pentru Dl. Primar și pentru toți iubitorii de fotbal din Județul Vrancea. Consider ca pe ceva normal după îndepărtarea de obiectiv la 7 puncte (de primul loc) să-mi prezint demisia. Mi-am dorit mult să reușesc. Din păcate lucrurile nu au mers așa cum ne-am dorit. Îmi asum în totalitate rezultatele înregistrate în ultimele două luni, regret că nu am reușit mai mult și le doresc mult noroc în continuare”.

În legătură cu cele scrise de Marius Bratu, primarul Cristi Valentin Misăilă mi-a confirmat că antrenorul CSM 2007 a ridicat această problemă, dar consideră că a fost o decizie pe care acesta a luat-o la cald! ”Am avut o discuție la finalul meciului, dar nu i-am cerut demisia. Însă jocul echipei și rezultatele ne dau de gândit și urmează să analizăm ce-i de făcut pentru ca să nu ne îndepărtăm de obiectivul stabilit la început de campionat!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?