12 unități școlare închise anul acesta în Vrancea din cauza numărului redus de elevi

0
3509

Din cauza numărului mic de elevi, pentru 12 unități de învățământ din mediul rural, Consiliile Locale au luat hotărârea ca acestea să fie închise, iar copiii sunt arondați la școlile apropiate de domiciliu. Conform unui raport prezentat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea la Prefectura Vrancea, în anul școlar 2019-2020 au fost închise 5 grădinițe și 7 școli primare. Rețeaua școlară de la nivelul fiecărei localități este stabilită de către Consiliul Local, trimisă spre avizare Inspectoratului Școlar după care se reîntoarce la Consiliul Local și devine definitivă prin hotărârea acestui for. Hotărârea închiderii acestor 12 unități școlare s-a luat deoarece în unele clase mai erau 3, 4 sau 5 elevi sau chiar nici un elev. „Avem unități de învățământ care și-au închis porțile din cauza numărului redus de copii. Dacă ne referim la anul acesta, pe primul loc se situează grădinițele, apoi școlile primare, însă au fost și ani când au existat comasări de unități școlare și la învățământul gimnazial. Consiliul Local din fiecare Unitate Administrativ Teritorial (UAT), organizează rețeaua școlară, venind cu propuneri în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea pentru a primi un aviz, apoi se reîntorc în Consiliile Locale și se emit hotărâri. În județul nostru au fost închise 12 unități școlare, respectiv cinci grădinițe (Arva – Broșteni, Bizighești, Câmpuri, Mărăști, Vulcăneasa) și șapte școli primare (Bodești, Diocheți, Ocheșești, Romănești, Topești, Ursoaia, Vladnicu de Sus). Clădirile sunt în proprietatea UAT-urile în parte, școala fiind doar administrator pe perioada de funcționare. Până la acest moment au fost câteva situații de schimbare de destinație a acestor clădiri, dar vorbim despre clădirile în care nu s-a mai învățat de 10, 20, respectiv 30 de ani, așa cum am avut o situație unde din 1982 nu a mai funcționat școala acolo și primarul a cerut să facă un alt imobil, cu altă destinație. Copiii sunt preluați de microbuzele școlare și duși la școala de centru sau rearondați în funcție de distanță, de kilometri de acasă până la unitatea școlară respectivă. În ceea ce privește situația cadrelor didactice din cadrul școlilor ce s-au închis, fie s-a rezolvat la nivel local, la nivelul școlii respective, fiind mutați pe alte posturi existente, fie în cel mai nefericit caz, acele cadre didactice intră în restrângere de activitate. Nu am avut până acum probleme de genul acesta, însă dacă se va întâmpla acest lucru, suntem nevoiți să le găsim post în altă parte, în județ. În ceea ce-i privește pe cei care suplinesc, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea nu are această obligație“ a declarat Aurel Șelaru, inspector școlar general adjunct al ISJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here