Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

0
502

La data de 30.09.2019, ora 00.50, polițiștii Secției de Poliție Rurală Cotești au oprit pentru control un autovehicul, condus de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Pentru evitarea evenimentelor rutiere cauzate de consumul de alcool, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea recomandă conducătorilor auto:

• Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

• Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

• De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

• Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie,

echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creşte.

Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare și respectaţi-i pe ceilalţi participanţi la trafic!

Comunicat IPJ Vrancea, 01 octombrie 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here