La 76 de ani, mamaia încă mai face vin. Iată cum

1
1987
dav

Toamna se numără… butoaiele cu vin! Pe lângă bulion, zarzavat, murături, zacuscă și alte bunătăți, în cămara bunicii mele își găsesc loc, în fiecare an, damigenile și butoaiele cu vin. La 76 de ani, mamaia încă mai face vin, nu în cantități industriale, ci cât să ajungă familiei. La sfârșitul săptămânii trecute, am „tras‟ vinul din cadă, bine… mai mult am plimbat gălețile cu vin de la cadă la butoi, dar tot înseamnă că am ajutat cu ceva.

Cum se prepară vinul?

Până să vin la liceu în oraș, în fiecare an eram acasă în preajma culesului. Țin minte că, după ce erau aduși sacii cu struguri, în peisaj apăreau „musculițele bețive‟, gângănii pe care le mai însoțeau și albinele. „Dacă nu le faci nimic, nu te pișcă‟, așa mă liniștea mamaia. Cu câteva zile înainte să fie culeși strugurii, mamaia pregătea butoaiele. Cum? Turna apă fierbinte în ele atfel încât scândurile să se umfle, iar cercurile de fier să revină la forma inițială. După ce le spăla și în interior, întorcea butoaiele cu gura în jos și, la fel, turna apă. Cât timp butoaiele și cada stăteau cu „burțile la soare‟, venea rândul strugurilor care erau dați la zdrobitor, neapărat într-un recipient de lemn, care la țară se numește cadă sau curătoare. Pentru un vin de calitate, este de preferat ca stugurii să nu aibă bobițe stricate. După ce se dau la zdrobitor, strugurii se trec prin teasc sau presă. Acest teasc este un „mini-robot‟ care stoarce boabele de struguri din care iese mustul. Mustul rezultat din Ceasla sau Fetească nu trebuie lăsat prea mult în cadă, în schimb, cel de Tămâioasă albă sau Otonel se lasă una sau două zile pentru a prinde o aromă mai intensă. De asemenea, strugurele negru se mai lasă două/trei zile în cadă ca să iasă culoarea și aroma din ciorchine. Mustul se pune în butoaie de lemn. Mai întâi se toarnă câteva găleți cu must în butoi, apoi se introduce un fitil de pucioasă (sulf), se lasă puțin timp să ardă, după care se scoate din butoi și se toarnă din nou must.

Atenție, butoiul nu trebuie umplut! Dacă butoiul este plin cu must, în momentul în care vinul începe să fiarbă, se creează presiune și toată munca depusă poate fi în zadar. De ce? Pocnește dopul și vinul țâșnește la fel de spectaculos ca o fântână arteziană. Dacă nu mai aveți dopul original al butoiului, puteți să improvizați unul din știulete de porumb învelit cu jumătate de pagină de ziar. După un interval de trei săptămâni, sau trei luni, se trage vinul limpede: adică se scoate din butoiul în care a fiert într-un alt butoi sau chiar într-o damigeană de sticlă. Vinul bun se face în butoi de lemn, fie că este din lemn de stejar sau de fag… important este să fie din lemn. La fabricile de vin, recipientele sunt confecționate din fibră de sticlă sau inox, dar acolo vorbim despre cantități mari. Acasă, damigeana și butoiul fac regula!

Ce facem cu „boasca‟?

De reținut este următorul aspect: pe toată perioadă procesului de preparare a vinului, musculițele și albinele continuă să roiască în jurul tău! Am terminat de scos mustul, ce facem cu resturile, adică cu ciorchinii?! Nu-i aruncăm, îi fărâmițăm și îi punem în cadă. Cu toții am văzut, poate, prin filme, femei cu cizme de gumă care presează boasca, ei bine, am experimentat și eu de câteva ori, doar că fără cizme. M-am spălat pe picioare, și apoi m-am urcat în cadă. Primul sentiment care m-a încercat nu a fost de plăcere: ciorchinii erau reci și țepoși, după câteva secunde însă m-am acomodat, și chiar a început să-mi placă, asta până când a văzut mama că mă murdărisem din cap până în picioare și m-a dat jos.

După ce se presează ciorchinii, turnăm un sirop de zahăr (cantitatea de zahăr se măsoară în funcție de capacitatea căzi), și apoi se completează cu apă, de asemenea, se poate pune și drojdia care rămâne pe fundul damigenii de vin. Important de știut este că peste boască se pun scânduri și bolovani, sau alte greutăți, ca să nu plutească boasca deasupra apei și să putrezească. Cada în care se pune boasca se acoperă, astfel încât conținutul să fiarbă, cam din iarnă până în primăvară.

Țuica se prepară în „laboratorul de țuică‟, este cu totul și cu totul altă rețetă despre care mă voi documenta pentru un articol separat.

Un litru de vin vechi se vinde, la țară, cu 4 sau 5 lei, pe când 1 litru de must costă 2 sau 3 lei. Țuica este mai scumpă, 1 litru poate costa chiar și 15 lei, cu cât este mai tare, cu atât îi crește și prețul.

Când eram mică, mi-am „tratat‟ niște vânătăi la picior cu pâine înmuiată în vin. Iar atunci când eram răcită, sau mă deochia cineva, mamaia mă trăgea pe mâni cu țuică… mult timp, țuica a ținut locul spirtului. Mamaia îi spunea „dezinfectant‟ și pentru gură și pentru corp, un fel de remediu 2 în 1, doar că mai rudimentar. Și, uite așa, reușeam să mai păcălesc câteva zile boala, pentru că, inevitabil, trebuia să mă duc totuși la farmacie să cer un tratament.

dav

1 COMENTARIU

  1. Foarte frumos acest articol! mi-a adus o gura de oxigen in tumultul acestui cotidian tot mai incalcit!

    Bravo Silvia! Si asteptam un nou articol interesant!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here