Activități din cadrul administrațiilor locale Panciu și Dumitrești, blocate prin vot de liberalii din Consiliul Județean

0
977

Consilierii liberali județeni au refuzat transmiterea din domeniul public al județului a două imobile ce au aparținut Serviciul Public de Protecţia Plantelor formaţie prestări servicii, serviciu desființat încă din 2007, către două localități care au proiecte de reabilitare și modernizare a acestora. Este vorba de localitățile Panciu și Dumitrești pe raza administrativă a cărora se află două imobile pe care Consiliul Județean nu le mai folosește. Ba mai mult, de aproape 13 ani de zile aceste imobile sunt folosite de cele două administrații locale. Motivarea liberalilor a fost una puerilă, de campanie electorală și anume că județul Vrancea nu ar trebui să rămână fără două imobile ce aparțin unui serviciu important din agricultură. „Serviciul Public de Protecţia Plantelor formaţie prestări servicii a fost desființat încă din 2007. Încă de la desființarea acestui serviciu, bunurile au fost propietatea publică a județului Vrancea, dar acestea au fost administrate de consiliile locale Panciu și Dumitrești. Aceste două UAT-uri intenționează să depună proiecte de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea acestor imobile“, a precizat Viorel Catană, director executiv la Direcția Arhitect Șef și Administrarea Patrimoniului.

Și secretarul județului Vrancea, Raluca Dan, a confirmat că acest serviciu nu mai există. „Serviciul nu mai există, iar denumirea este aceasta de Serviciul Public de Protecţia Plantelor formaţie prestări servicii, deoarece așa a rămas în domeniul public al județului la momentul în care acestea au fost inventariete“, a afirmat Raluca Dan.

Cu toate argumentele specialiștilor din cadrul Consiliului Județean, consilierii PNL au refuzat să voteze cele două proiecte de hotărâre. Pentru că era vorba de patrimoniu, pentru aprobarea celor două proiecte de hotărâre era nevoie de votul a două treimi din rândul consilierilor județeni. Pentru că liberalii au votat împotrivă, proiectele amintite nu au fost aprobate, ceea ce l-a determinat pe președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, să declare: „Este un moft al liberalilor, iar Serviciul Public de Protecţia Plantelor nu mai funcționează în niciun județ din România. Vreau să vă spun că cele două localități chiar au nevoie de cele două imobile. Mă gândesc dacă ar fi fost vorba de localitățile Ciorăști sau Țifești, acolo unde sunt primari PNL, dacă ați fi procedat la fel“.

Pentru că în continuare liberalii au susținut că nu au cunoștință de faptul că Serviciul Public de Protecţia Plantelor a fost desființat și că dacă ar fi știut acest lucru altul ar fi fost votul lor, Marian Oprișan le-a prezentat în plen hotărârea Consiliului Județean Vrancea emisă în anul 2007 prin care serviciul mai sus menționat a fost desființat ca instituție publică și a devenit un serviciu privatizat. Marian Oprișan a mai arătat că patrimoniul pe care l-a avut Serviciul Public de Protecţia Plantelor înainte de privatizare a rămas în proprietatea și administrarea Consiliului Județean, dar că aceste imobile au fost și sunt folosite de autoritățile locale pe raza cărora se află.

Cu toate aceste explicații, liberalii au insistat să li se prezinte „temeiul legal“ care a stat la desființarea Serviciului Public de Protecţia Plantelor. După ce le-a prezentat hotărârea Consiliului Județean din 30 ianuarie 2007 privind desființarea Serviciul Public de Protecţia Plantelor, Marian Oprișan i-a întrebat de mai multe ori pe aleșii liberali dacă doresc să fie reluat votul la cele două proiecte însă aceștia au refuzat. „Trebuie știut că în Vrancea, grupul PNL nu vrea să dea cetățenilor din orașul Panciu și comuna Dumitrești cele două clădiri în administrare și proprietate pentru că nu vor mușchii domniilor lor“, a încheiat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here