Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

UPDATE! FOTO! Urs prins în laț în satul Coza; autoritățile nu pot interveni deoarece nu au armă cu care să tranchilizeze animalul

Un urs de 100 de kilograme este păzit de jandarmi, după ce s-a prins într-un laț, pe raza satului Coza din comuna Tulnici. Animalul a fost găsit pe un teren din satul Coza, iar autoritățile nu au putut să îl elibereze pentru că nu au o armă cu tranchilizante pentru a adormi animalul. Inițial s-a considerat că ursul este prins pe un fond de vânătoare administrat de o firmă din Iași dar, ulterior, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că este un teren din intravilanul localității. Identificarea terenului este importantă, pentru că așa se poate stabili cine are o responsabilitate în acest caz, respectiv un fond de vânătoare sau primăria localității.

Conducerea Gărzii Forestiere Focșani a luat legătura cu administratorii fondurilor de vânătoare din zonă, pentru a găsi o persoană care să intervină pentru eliberarea animalului, dar până ieri după amiază nu se reușise acest lucru.

Începând cu 2017, jandarmii pot să aibă asupra lor și să folosească arme cu tranchilizante și dotări similare împotriva animalelor periculoase, însă la nivelul județului Vrancea nu există o asemenea dotare sau persoană care să o folosească. În aceste condiții, jandarmii păzesc animalul prins în laț până când va fi adusă o persoană cu armă tranchilizantă din județul Covasna, care să ajute la eliberarea ursului captiv.

Este al doilea caz de urs prins într-un laț, după cel de la sfârșitul lunii august, din comuna Poiana Cristei.

UPDATE!  În data de 29.09.2019, la orele 09.23, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea, a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că în comuna Tulnici, sat Coza, în punctul Lunca Străjii, un urs este prins într-un gard al unei grădini, situată la marginea localităţii. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea. În zona au fost dispuse măsuri de delimitare a perimetrului şi restricţionare a accesului persoanelor. În data de 30.09.2019, la orele 07.30, ursul prins în laţ în comuna Tulnici, sat Coza, în punctul Lunca Străjii, a fost tranchilizat de catre specialiştii sosiţi la faţa locului. La ora 08.30 ursul s-a ridicat şi a plecat în pădure. Efectivele de jandarmi participante, vor mai rămâne în zonă pentru monitorizare.

Jandarmeria Vrancea

Foto: Jandarmeria Vrancea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?