Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Jodie Comer, proaspăt laureată a unui premiu Emmy, va juca în „The Last Duel”

Jodie Comer, proaspăt laureată a unui premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol principal cu serialul „Killing Eve’, a acceptat un rol în următorul film al lui Ridley Scott, „The Last Duel”, informează vineri revista Variety. Astfel, Jodie Comer ar putea juca alături de Matt Damon şi Ben Affleck într-o dramă despre răzbunare produsă în colaborare de studiourile Disney şi Fox. Acţiunea din „The Last Duel” (Ultimul duel) se petrece în Franţa secolului XIV şi urmăreşte destinul unui bărbat care se întoarce din război pentru a afla că prietenul său cel mai bun i-a violat soţia. Nicio instanţă nu o va crede însă pe soţia sa că a fost violată, iar soldatul va ajunge să apeleze la regele Franţei, cerându-i să-l lase să lupte în duel cu prietenul său, până la moartea unuia dintre ei, pentru ca Dumnezeu să facă dreptate.

Filmul nu a primit încă undă verde pentru a intra în faza de producţie. Dacă va primi aprobarea, filmările vor începe în primăvara anului viitor. Scenariul este semnat de Nicole Holofcener („Can You Ever Forgive Me?”, „Enough Said”), alături de Matt Damon şi de Ben Affleck. Cei doi actori vor fi şi producători, alături de regizorul Ridley Scott şi de Kevin Walsh. Jodie Comer a devenit una dintre cele mai curtate actriţe de la Hollywood după succesul înregistrat în rolul asasinei Villanelle din seria „Killing Eve”. Ea a reuşit să se impună la Emmy, la categoria celor mai bune actriţe în rol principal, într-un serial dramatic. Înainte de „The Last Duel”, Comer va începe, săptămâna viitoare, filmările la sezonul trei din „Killing Eve”.

Actriţa va mai apărea şi în comedia Disney-Fox „Free Guy”, alături de Ryan Reynolds, ce va fi lansată anul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?