Facebook a început vineri să ascundă numărul de „like”-uri primite de postări pe reţeaua de socializare în Australia, în cadrul unei testări care s-ar putea extinde la nivel mondial, relatează dpa. Utilizatorii nu vor mai putea să vadă numărul de „like”-uri, de reacţii şi de vizualizări video la postările altor persoane. Cu toate acestea, deţinătorii conturilor vor putea vedea în continuare modul în care oamenii răspund la postările lor. „Este vorba despre scoaterea numărului din ecuaţie, astfel încât oamenii să se poată concentra asupra calităţii interacţiunilor şi a conţinutului, mai degrabă decât asupra numărului de ‘like’-uri sau de reacţii”, a declarat Mia Garlick, directorul pe probleme de comunicare al Facebook Australia pentru agenţia de ştiri australiană AAP.
Facebook a introdus butonul de „like” pentru prima dată în februarie 2009, în timp ce alte reacţii, între care „sad” (trist) şi „angry” (furios) au fost adăugate în 2016. Peste un miliard de oameni folosesc Facebook la nivel mondial. Compania are aproximativ 16 milioane de utilizatori în Australia. „Credem că (Australia) este o ţară extraordinară în care putem obţine un feedback cu adevărat important dacă aceasta este o experienţă valoroasă pentru persoanele care folosesc serviciile noastre sau nu”, a spus Mia Garlick.
În iulie, Facebook a lansat un test pentru ascunderea „like”-urilor pe Instagram, cealaltă platformă de socializare a companiei, în Canada, care a fost apoi extins în Australia, Brazilia şi în alte câteva pieţe importante.