Un gest făcut de oameni cu suflet, care a reaprins speranța de a trăi
Începând de sâmbătă, 28 septembrie 2019, o familie defavorizată din satul Tătăranu se bucura de un adăpost civilizat. Primăria Tătăranu, la inițiativa Asociației „Fiii Comunei Obilești”, a repartizat un apartament cu trei camere din spațiul locativ al acesteia, unei mame singure, ce-și crește cu greu cei șapte copii.
Acest fapt nu este singular, primarul comunei, domnul profesor Bănel Bărbieru, fiind la al patrulea gest de acest fel de la începutul mandatului și până acum. La utilarea și mobilarea (inclusiv asigurarea unei centrale termice pe lemne) au participat cu tot ce le-a stat în putință primarul Comunei Tătăranu, domnul profesor Bănel Bărbieru, echipa de lucrători a primăriei condusă de domnul Gabriel Furtună, preotul militar al garnizoanei Focșani, părintele Ionel Vrînceanu, ofițerul cu relațiile publice de la Brigada 8 LAROM din Focșani, domnul maior Ionuț Danțis, doamnele Rodica Bărbunțoiu, Ortansa Ivan, Corina Palade, medicul veterinar Traian Năstase și nu în ultimul rând membrii Asociației „Fiii comunei Obilești”.
Cu toții au dat o mână de ajutor pentru ca această familie să trăiască de azi înainte în condiții decente. Zâmbetul copiilor a cântărit mai mult decât efortul celor implicați!
Col.(r) Voicu Radu