Lanţul de cinematografe Landmark Theaters interzice spectatorilor să poarte costume la proiecţiile filmului ”Joker”

0
30

Lanţul de cinematografe Landmark Theaters din Statele Unite a anunţat joi că va interzice spectatorilor să poarte costume sau măşti în timpul proiecţiilor peliculei ”Joker”, ca urmare a temerilor exprimate de familiile victimelor unui atac armat comis în 2012 în timpul proiecţiei unui film cu Batman în statul Colorado, potrivit Reuters. Compania cu sediul la Los Angeles, care operează 52 de săli de cinema în 27 de amplasamente, a menţionat că doreşte ca spectatorii să se bucure de acest film ca de o ”realizare cinematografică”. „Nu vor fi permise însă măşti, picturi pe faţă sau costume în cinematografele noastre”, a afirmat compania americană într-o declaraţie scrisă trimisă Reuters. Landmark nu a oferit o explicaţie oficială pentru această interdicţie.

Demersul vine însă în urma unei scrisori trimise studiourilor Warner Bros., distribuitorul filmului „Joker”, de familiile unora dintre victimele atacului armat comis în 2012 în timpul proiecţiei peliculei ”The Dark Knight Rises” în Aurora, Colorado, prin care semnatarii îşi exprimă îngrijorările legate de noul film. Pelicula evocă transformarea lui Joker, rival al lui Batman în diverse filme, adaptări pentru televiziune şi benzi desenate, într-un personaj machiavelic şi violent. Scrisoarea solicită de asemenea companiei Warner Bros. să sisteze susţinerea politică a candidaţilor care primesc finanţare de la Asociaţia Naţională a Armelor (NRA) şi să susţină financiar programe pentru combaterea violenţelor comise cu arme de foc.

În timpul proiecţiei peliculei ”The Dark Knight Rises” în cinematograful din Aurora, la miezul nopţii, cu sala plină, unii dintre spectatori erau costumaţi. Atacul armat comis la multiplexul Century 16 Theater, din Aurora, administrat de Cinemark USA Inc, a făcut 12 morţi şi 70 de răniţi. Atacatorul, James Holmes, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru ucidere în masă, în ciuda faptului că a pledat nevinovat, invocând probleme de sănătate mintală.

Potrivit Poliţiei din Aurora, Cinemark nu va proiecta filmul ”Joker” în cinematograful în care a avut loc masacrul din 2012, iar forţele de ordine continuă să asigure securitatea sporită la locul incidentului. „Ştim că această lansare ar putea cauza îngrijorări în rândul familiilor, prietenilor, salvatorilor şi nu numai”, a precizat miercuri departamentul de Poliţie din Aurora într-o declaraţie.

Filmul ”Joker” va avea premiera pe marile ecrane nord-americane în data de 4 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here