Focșănean judecat pentru că şi-a băgat propria firmă în insolvenţă

0
4584
rubber stamp with inscription INSOLVENT

Un bărbat din Focşani, în vârstă de 61 de ani, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Inculpatul este acuzat că şi-a băgat în insolvenţă propria firmă.

Conform rechizitoriului, în calitate de administrator al propriei firme, în perioada 2014-2015, inculpatul nu ar fi evidenţiat în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, respectiv încasarea în avans a sumei de 17.750 lei de la două persoane fizice, dar şi venituri realizate din vânzări în cuantum de 32.334 lei în anul 2014 şi suma de 19.070 lei în anul 2015. Procurorii spun că scopul neevidenţierii veniturilor a fost acela de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, creând astfel un prejudiciu de 17.314 lei, sumă ce reprezintă TVA şi impozit.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul a încasat sume de bani reprezentând venituri ale societătii, pe care împreună cu sumele pe care le mai avea în casieria firmei le-a folosit în alte scopuri decât interesele societăţii, fapt ce a dus la intrarea acesteia în insolvenţă şi apoi la lichidare. În rechizitoriu se arată că, în total, sumele folosite în alte scopuri au fost de 247.402 lei.

Bărbatul a negat fapta de evaziune fiscală şi a refuzat să se prezinte la audieri. Dosarul a fost trimis spre judecare magistraţilor de la Tribunalul Vrancea şi urmează să treacă prin faza de Cameră Preliminară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here