„Vreau să văd un film, dar nu știu unde pot merge!‟, cam așa mi-am pus problema în urmă cu cinci ani, pe vremea când eram elevă de liceu… Voiam și eu să merg la cinema, să văd un film pe ecran mare… mai mare decât cel al telefonului sau al banalului televizor. Mama îmi povestea cum se ducea mereu la cinematograful „Balada‟, atunci când era de vârsta mea, își cumpăra bilet la film și era ceva de poveste: sala plină, actorii frumoși și sunetul care te înconjura din toate părțile! Voiam și eu, așa că am reușit, mi-am luat bilet la un film românesc – Domnișoara Christina, inspirat chiar din nuvela lui Mircea Eliade. Eram super încântată. Până să intru în sala de cinema, îmi imaginam sutele de priviri care se vor aținti asupra mea – o puștoaică împiedicată, care trece prin fața lor. Ce am văzut când am intrat?! Trei perechi de ochi pironiți în ecranele luminoase ale telefoanelor, așezați undeva în utimele rânduri! Am ajuns prea devreme? Este după-amiaza VIP? Nu… acesta a fost publicul. Mie mi-a plăcut filmul, însă pe la jumătatea acțiunii, „numerosul‟ public a plecat, dezamăgit total… Și, uite așa, am stat singură la fim. După cum sigur v-ați dat seama, astăzi descoperim împreună câteva dintre secretele mai mult sau mai puțin știute ale Cinematografului „Balada‟, în cadrul rubricii „Turist în Focșani‟.
Cum a apărut Cinema Balada?
„În contextul rectificărilor și sistematizărilor urbane demarate de conducerea de stat și mai ales de partidul Republicii Socialiste România, după anul 1968 s-a pornit și la Focșani un amplu proiect e construire a unui centru civic din care nu trebuiau să lipsească noile instituții ale patriei, dar și blocurile clasei muncitoare. Odată cu proiectarea și edificarea zonei centrale a Municipiului Focșani de la intersecția cu str. Unirea Principatelor și str. Maior Gheorghe Pastia spre str. Republicii a început, pe lângă nou creata arteră B-dul Unirii, și înălțarea impunătoarelor locuințe colective ce străjuiau mai ales partea stângă a B-dului, pe direcția Nord. În dreapta se finaliza spațioasa (pentru orașul nostru) Piață a Unirii și se isprăvea clădirea Consiliului Popular Județean, lângă mai vechea Primărie Comunală și, firește, în continuare, odată cu îndepărtarea caselor, a proprietății particulare și a câtorva instituții din vremurile vechi, prin care fosta Societate Economică (cea mai mare instituție locală de credit din perioada interbelică), factorii de seamă ai acelor timpuri (prim-secretarul Simion Dobrovici și cei din preajma sa) au decis că este necesar să apară și un cinematograf modern. Astfel, ca urmare a muncii arhitectului Zmeu Petru și a directorului Cîmpeanu Constantin, a rezultat proiectul nr. 468/1973, păstrat la Arhivele Naționale Vrancea care cuprindea, printre alte date tehnice și următoarele informații generale: în zona centrală a orașului Focșani s-a propus construirea unui cinematograf cu o capacitate de 650 de locuri, motivat de faptul că atunci în orașul nostru mai funcționa doar o singură sală de cinema (Unirea) de cca 500 de locuri, total insuficientă pentru cei 50.000 de locuitori.
Așa că s-a dispus ca noul cinematograf să fie amplasat pe un teren eliberat în urma demolărilor mărginit la sud de clădirea Consiliului Popular Județean, la est de str. Eroilor, la nord de str. Ștefan cel Mare și la vest de artera care trasa atunci B-dul Unirii. Accesul în cinematograf trebuia să se facă dinspre vest (B-dul Unirii), iar intrarea în sala de spectacol se realiza prin două căi de acces, ca și acum, dispuse lateral. Sala era împărțită în două pachete mari de scaune, despărțite de un pasaj central transversal. Evacuarea sălii trebuia făcută prin stânga ecranului, în partea dreaptă evacuarea fiind folosită numai în caz de incendiu. Ecranul era de tip curb pentru proiecții, fiind fixat de o ramă metalică, prin șireturi, care să-i dea posibilitatea de a-l face perfect întins, când va fi cazul. Era confecționat din șifon alb și era încadrat la partea superioară de lambrachen fix (folosit la mișcarea instalațiilor de scenă) și din manton fix, de pânză neagră la partea inferioară. Avea o dimensiune de 17 metri pe 7,72 metri și era așezat pe un podium de 0,69 metri lățime de primul rând de scaune (așa cum a fost dispunerea sălii până la modernizarea din 2008).
S-a mai ținut cont atunci de dispunerea scaunelor față de ecran și față de așezarea lor între rânduri, de acustica sălii, de sala de proiecție, de partea de protocol, de grupurile sanitare, de cabina de bilete, și așa mai departe. Scaunele au fost fabricate la București, iar mobilierul de pe holuri la Timișoara. La concepția proiectului structurii de rezistență a cinematografului s-a avut în vedere gradul 9 de seismicitate. Execuția lucrării a căzut în sarcina Întreprinderii Locale de Construcții Montaj Vrancea. Lucrările s-au desfășurat rapid, mai puțin partea de finisaje, adică pardoseli de marmură de Rașchița și de Moneasa Roșie, care încă se mai aplicau în 1976, la trei ani de la data proiectului. La cutremurul din 1977, clădirea nu a avut nicio problemă, în comparație cu cinema Unirea de pe Republicii.
Titulatura Cinema(tograf) Balada nu i s-a atribuit de la începuturi, clădirea fiind denumită în actele de proiectare «Cinematograf 650 de locuri Focașni», numele «Balada» a fost ales, cel mai probabil, după semnarea recepției‟, mi-a comunicat Florin Marian Dîrdală, istoric și specialist în cadrul Arhivelor Naționale Vrancea.
„Se lucra în două ture‟
Clădirea cinematografului Balada se află acum în grija Ansamblului Folcloric „Țara Vrancei‟. Directorul instituției, Maria Murgoci, a ținut să ne prezinte câteva aspecte cu privire la instoria clădirii: „Construcția a început în anul 1973 și a durat cam un an. Inginerul proiectului a fost domnul Iosip. La data de 24 decembrie 1977, la cinematograful Balada s-a dat primul spectacol de gală, a rulat filmul «Iarba Verde de Acasă». La început, cinematograful a avut 651 de locuri pentru a putea fi clasificat la categoria I. Primul nume dat de Comitetul pentru Cultură a fost «Lepșa», câteva luni mai târziu a fost schimbat în «Balada». În perioada 1990-1995, clădirea a aparținut Intreprinderii Cinematografice Vrancea. Lucrau 4 operatori, 8 femei de serviciu și 2 casierițe. Se lucra în două ture. Exista și cinema «Unirea», pe str. Republicii; oricum, cinema Balada avea întotdeauna cei mai mulți spectatori. Se dădeau 6 spectacole pe zi, cu același film, în intervalele orare: 9-11; 14-16; 16-18; 18-20; 20-22. Prețul normal al unui bilet era de 6 lei, dar erau și bilete la 3 sau 4 lei. Locurile din față erau cele mai ieftine, iar cele din spate, pentru că vederea era mai bună, costau mai mult.
Lumea venea la film pentru că era singurul loc unde se putea recrea. Se mai organizau spectacole și la Casa de Cultură a Sindicatelor, și la Teatrul «Maior Gh. Pastia», la Ateneul Popular.
După Revoluția din 1989, legea autonomiei locale a permis înființarea unor instituții profesioniste, până în acel moment, în Municipiul Focșani, nu existau instituții cu statul profesionist. Regia Autonomă de Difuzare a Filmului București a unificat întreprinderile cinematografice județene, lăsând doar câteva în țară, mai precis la Galați, Bacău și Iași. Vrancea a aparținut, după Revoluție, Întreprinderii Cinematografice Galați. Din momentul în care tehnologia s-a dezvoltat, și influența mass-media a captat tot mai mult atenția publicului, sala cinematografului Balada nu a mai fost luată cu asalt de cinefili. În prezent, sala de spectacole are aproximativ 400 de locuri. Reducerea numărului de locuri a venit odată cu lărgirea scenei. Din 2006, clădirea cinematografului Balada a fost preluată de Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei‟”.
„Nu se mai duce lumea la Balada, se duce la mall!‟
Tehnologia a „ucis‟ tradiționalul, cam aceasta este concluzia oamenilor care au prins vremurile în care sala Cinema Balada era arhiplină. „Vinerea ieșeam la film, nu mergeam la filmele românești pentru că nu îmi plăceau, nici acum, la televizor nu mă uit la filmele românești… oricum sunt aceleași filme antice. Țin minte că se țineau spectacole, erau dansuri, dar se proiectau și filme. Cei mai mulți oameni se duceau la cinematograful «Unirea», era mai vechi și mult mai cunoscut publicului. Acum lumea nu mai merge la «Balada», se duc la mall. Băiatul meu se duce cu nepoțelul la cinema-ul de la Carrefour – este mai modern, altfel îi atrage. Dar și cunoscuții mei spun că merg acolo, demult nu s-a mai dus lumea acolo în centru. Nu am mai fost la «Balada» cam de 10 ani‟, își amintește Valerica Ștefănescu, o bătrânică simpatică cu ochii de un albastru pur… mai pur decât norii care amenințau cerul marți după-amiază.
„De când a apărut televiziunea, și de când s-a dezvoltat tehnologia, nu se mai duc tinerii la cinematograf, nici noi nu ne mai ducem; suntem bătrâni, pensionari și stăm acasă sau ieșim în parc… uitați, a și început să picure‟, surprinde Dumitru Plugaru, fost profesor de chimie, biologie și director de școală ajuns acum la onorabila vârstă de 93 de ani. „Toată lumea îmi zice că am 70, dar… am 90 și‟, adaugă cel care a învățat generații întregi chimie și biologie.
Sala Balada găzduiește expoziții, spectacole, concursuri, festivități când sunt premiați elevii și sportivii, simpozioane, întruniri. Până la urmă, paseismul nu face bine nimănui.
