Dăncilă: Să vină alături de noi sindicate, patronate şi toţi membrii partidului care au plecat; au uşile deschise

0
136

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, vineri, că oricine doreşte să vină alături de social-democraţi este bine-venit, menţionând că uşile sunt deschise pentru toţi cei care au plecat din partid şi vor să continue, dar şi pentru sindicate şi patronate. „Alături de Partidul Social Democrat cred că trebuie să vină cât mai mulţi oameni. Am spus de fiecare dată că suntem un partid care ţinem porţile larg deschise astfel încât să ni se alăture cât mai mulţi cetăţeni care cred în acest partid, care cred în această guvernare şi cred că trebuie să continuăm, să câştigăm prezidenţialele pentru a continua ceea ce am început. Eu cred că Partidul Social Democrat a construit o temelie solidă, o temelie pe care am construit-o cărămidă cu cărămidă, dar această construcţie trebuie continuată şi toţi cei care vor să continue au uşile deschise să ni se alăture. Vrem ca alături de noi să vină şi sindicate şi patronate şi toţi membrii care au plecat şi care vor acum să mergem împreună mai departe”, a afirmat Dăncilă, întrebată la o conferinţă de presă la Reşiţa în legătură cu apropierea de mai mulţi membri vechi ai PSD, printre care Adrian Năstase şi Miron Mitrea.

Ea a adăugat că aportul fiecăruia este foarte important. „Deci, oricine ar veni alături de noi este bine-venit şi ne bucurăm pentru că aportul fiecăruia este un aport foarte important. Eu cred că putem avea succes dacă suntem cât mai mulţi, ne implicăm fiecare dintre noi şi eu sper să obţinem ceea ce ne dorim”, a mai spus Dăncilă.

Sursa foto: Gov.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here