GALERIE FOTO: Consiliul Județean Vrancea premiat în cadrul competiției „Rețeaua campionilor în domeniul integrității”

0
107

Consiliul Județean Vrancea a fost premiat, ieri, la Conferința „Rețeaua campionilor în domeniul integrității“, organizată de MDRAP, în cadrul proiectului „Consolidarea sistemelor de integritate – cea mai bună strategie de prevenire a corupției în administrația publică”, cod SIPOCA 61, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA). Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a lansat pe data de 1 iulie 2019 competiția „Rețeaua campionilor în domeniul integrității” la nivelul administrației publice locale, unde Consiliul Județean Vrancea a participat cu proiectul “Transparență și integritate în administrația publică locală din județul Vrancea”, implementat pe o perioadă de 12 luni începând cu 13.08.2018.

Scopul concursului a fost angrenarea unui număr cât mai mare de unități administrativ-teritoriale atât în procesul de implementare a măsurilor anticorupție, precum și în cel de elaborare și evaluare a politicilor publice anticoruptie.

Transparență și integritate în administrația publică locală din județul Vrancea” constituie dezvoltarea unui sistem inovator și flexibil de prevenire a corupției, creșterea transparenței, eticii și integrității prin implementarea unor măsuri de prevenire a corupției, aplicarea unitară a mecanismelor, procedurilor și normelor de etică și integritate și îmbunătățirea cunoștințelor și competențelor în ceea ce privește prevenirea corupției la nivelul administrației publice locale din Vrancea, respectiv la nivelul celor 73 UAT-uri: 68 comune și 5 orașe, precum și la nivelul Consiliului Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here